Aripa frinta...

Acum, cand timpul s-a oprit

Cand mi-a ramas doar un sfarsit
In vis ma pierd iarasi cu firea
In noapte ce-mi intuneca iubirea

Cum de s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

In prag de nebunie ma indrept astazi subit
In care dintre fapte pe tine te-am ranit.
Cu ce-am gresit? iertare,vreau sincer sa iti cer.
As vrea sa uit de tot,poate as uita sa sper….

Am fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult mai mult,insa nu a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Puteai sa pui in viata mea un rost.

Nu vreau sa aud nici un cuvint.
Nu ma minti cu vorbe-n vant
Nu arunca promisiuni desarte 
Stiu mi-ai spus,,nu se mai poate''


Si totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns ca sa am ameteli,
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n noaptea mea de indoieli.


Fereasca Dumnezeu, daca mai poate,
Pe fiecare, de singuratate,
Acesta-mi pare lucrul cel mai greu,
Fereasca-ma pe mine,si pe tine Dumnezeu.


N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-e drag.
As fi putut sa spun: « Esti ca oricare”...
Dar nu vreau in noroaie sa te bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul din ea
Singur,ce as vrea sa nu cunoasca raul
In rest nimic n-ar mai conta.


Esti singura fiinta nepatata
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot iubi nici cand.


Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Unde vom fi atunci din nou noi, amandoi.


Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n noaptea cea dintai.

Tu esti o ramura plapanda
De liliac, de-abia inflorit
Eu... glas de codru vestejit 
Ce stie doar minciuna sa o vanda.


Nu ma iubi pe mine ca-s bandita
Poate atat de fericita... 
Daca odata soarta ma va mai lasa
Sa simt strangand in brate dagostea.


Intoarce-ti ochii-n alta parte
Pe altele privirea ta sa atinga
Catand la mine se prea poate
Sarmanii ochii tai sa planga.


De s-ar găsi cuvinte, zic,
Să poţi aşterne pe hârtie
Această mare bucurie
Ce-unore le pare un nimic, 

Atuncea s-ar mişca şi munţii,
Şi stâncile s-ar sfărâma;
Iar stelele din cer s-ar rupe,
Şi-oceanele ar îngheţa,


Şi norii s-ar preface-n lacrimi,
Şi toţi vulcanii ar erupe,
Şi s-ar mişca întreaga lume!
La fel ca intr-o noapte anume.


Iubesc acum lumea din vis,
Caci cea reala-i dura.
In ea traiesc ca-n paradis
Acolo, nu e ura.


Acolo tu,esti cum te stiu
Nu te ascunzi in tacere 
Cu tine pot acolo ca sa fiu
Si sa imi faci placere

Dar ma-nfior cind zorii vin
Cu ghiarele luminii.
Si-mi schimba paradisu-n chin
Eu vreau lumina lunii


Mai am speranta, nu-s zdrobita
Ca va veni o seara,
Si-o noapre fara de sfirsit
Cand zorii n-or sa-apara.


Si paradisul meu din vis,
Va fi pe totdeauna
Te voi iubi cum ti-am promis
Te voi iubi intr-una.


Ce azi iti spun...poate ca doare
Stiu iar iti scriu cuvinte idioate,
Mi-as dori sa strig in gura mare

Ca nu s-a stins,ca inca, se mai poate.

Aş vrea să strig, dar gura nu ascultă
Aş vrea să zbor, dar aripa mi-e frântă.
M-as departa de tine sa nu mai poti vedea
Cum plang din ochi durerea ce o varsa inima.


Mai este timp pentr-o cafea cu lapte,
Pentr-un sarut caldut si somnoros,
Prin asternuturi mirosind a noapte
Si dimineti pictate migalos.


Mai este timp pentru un ceas de viata,
Pentru o soapta calda in ureche,
Pentru un vis ucis de-o dimineata
Iubirea mea cea fara de pereche. 

Mai esti? Intreb acum parfumul tau!
Ce sta ascuns de mult in asternut, 
Si ma intorc in miezul noptii,
Spre dreapta ca sa te sarut .


Vezi tu! Eu am sperat ca poate,
In mana ta voi pune al  meu cap
Cu parul lung lasat pe spate,
Ai sa ma lasi la pieptul tau sa zac.


Atat de tristă-i aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!
Nu vrei sa vii, nu vrei sa-mi scrii, nu vrei nimic
Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...
Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că na-i pe cin-chema


Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovat
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.

Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.


Imi va fi dor
Imi va fi rece
Si timpul nu va vindeca...
Ci doar va trece.


PS


E-asa cum vrei tu, eu nu am pretentii 
N-am nici-un gând, iar tu nu ai intentii
Mai stii vorba aia ca tu nu stii sa minti 
As vrea sa-mi spui acum citind, ce simti?

                                         

Interviu cu Dumnezeu

-Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că:

• se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc să fie copii
• îşi pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi îţi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea,
• se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul,
• trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi căteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copii tăi?
- Să înveţe că:

• durează doar căteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece,
• un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin,
• există oameni care îi iubesc dar, pur şi simplu, încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele,
• doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit,
• nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să ierte pe ei înşişi.

- Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

Octavian Paler

Un nou inceput...

Mi-am intors privirea rece ,peste pragul amintirii,
Un fior adanc ma trece si din visele iubirii,
Au ramas doar mii de lacrimi si dorinte ne-mplinite,
Nascute in ani de patimi ca fantasme naucite.....
Si trecut-au ani de-a randul si peretii s-au surpat,
Insa tot imi fuge gandul fiindca inca n-am uitat,
Cantecul copilariei si mireasma ei ce-a dulce,
C-o tardiva duiosie inapoi ma readuce;
Ceata s-a lasat alene peste tot ce-a fost al meu,
Am ramas de la o vreme singura pe drumul greu....
Parca spinii ma inteapa,vantul dur ma biciuieste
Soptindu-mi mereu:
Astepta!Fiindca totul se plateste...
Peste urme mici agale,am calcat putin uimita,
Pasul e acum mai mare si eu tot nefericita...
Amintiri ascunse-n rame ,intr-un colt mai prafuit
Intrebandu-ma in taina :
Cu ce oare ai gresit?
Iata, totul se sfarseste ,ca si cand nici n-ar fi fost,
Sufletul multe-si doreste dar azi nu mai are rost...
Fiindca am platit deja chiar si ce n-am meritat,
Si ma-ntreb in sinea mea:
Doamne cum de m-ai uitat?
Intr-o lume cruda rece unde totul e trecut,
Si mereu cel slab plateste si pacatul nefacut..

La rascrucea dintre drumuri am privit cu nonselanta,
In lumina calduroasa am zarit o noua sansa ;
Chiar de am sa-nfrunt durere,dor si lacrimi la un loc
Am sa-nfrang din nou tacerea,am sa calc chiar si prin foc,
Fiindca vreau ca-n viata asta sa mai pot fi fericita,
Chiar de rana inca doare,chiar de tot n-am fost iubita...
Nu-mi mai pasa-n lumea asta de nimic sau nimeni poate,
Fiindca ce-am unit cu bine, raul nu poate desparte!

Este suficient sa ma privesc in oglinda in fiecare dimineata ca sa-mi dau seama ca totul in viata se intampla cu un rost, este suficient sa privesc in adancul propriilor ochi si sa vad ca acestia nu se intristeaza in timp ce ma privesc indraznet. Ma incearca un sentiment de mandrie pentru ca, dupa atatia ani de neliniste, de deziluzii, de mici impliniri si mari esecuri, privirea mea refuza sa se uite in jos. Daca ochii copiilor mei, acum si ei oameni in toata firea, ma privesc drept in ochi si nu se rusineaza stiind ca cea pe care o iubesc este mama lor, atunci mai mult ca sigur ca viata mi-a dat tot ce i-am cerut.
Iubirea mi s-a parut intotdeauna fara sens, o speranta inutila si fada, de care noi oamenii ne agatam in incercarile noastre esuate de a ne infrumuseta viata si pentru a trasa existentei insasi un sens. Si cu toate acestea, am cautat-o cu infrigurare indiferent de varsta pe care am atins-o: la 16 ani vedeam in orice baiat ce incerca sa-mi aduca dovezi ostentative ale iubirii sale adolescentine imaginea marii mele iubiri. “Daca este, inima o sa-l recunoasca cu siguranta, caci ea nu se insala niciodata”. Inima mea se insela insa de fiecare data.
La 20 de ani, multele si desele iubiri s-au evaporat intr-o unica si mare iubire. Daca toti ceilalalti barbati din univers s-au contopit violent si definitiv intr-unul singur, acum cu siguranta ea trebuie sa fie unica iubire. Iubirea totala, cu fulgere si scantei, cu vertij si insomnii, iubirea sofisticata si simpla in care am crezut pana aproape de aroganta nu a fost sa fie insa si eterna iubire. Mi-au trebuit inca 20 de ani ca sa descopar acest lucru.
Dupa ani de casnicie, marea iubirea a devenit marea povara. O casnicie in care nu mai reusesti sa-ti descifrezi propria valoare, o casnicie care iti inabusa realele tale calitati, o casnicie care te face sa te simti o femeie neimplinita si nefericita, o casnicie care te face sa devii o mama trista, lipsita de incredere in sine si de vitalitate nu mai are nimic in comun cu ireala casnicie a visurilor tale.
Dupa 20 de ani de casnicie, nici urma de entuziasm, de erotism, niciun strop de timp pentru descifrarea marilor secrete ale iubirii. Doar indolenta si deteriorare... De la iubire pura s-a ajuns la o ura plina de respect, iar de la ura civilizata s-a ajuns la una caricaturala si diforma. Cum? De ce? Nu cunosc raspunsul acestor intrebari, insa ruptura care s-a produs intre noi nu ar fi putut fi vreodata resudata. La 40 de ani, am vazut cat de inalt este zidul ridicat in fata mea si abia atunci m-am speriat de vidul din spatele lui.

O casnicie trebuie sa o traiesti si nu sa fi condamnat sa asisti la ea. Am capitulat... Am abandonat drumul gresit pe care pornisem. Am invatat sa las in urma regrete, lacrimi si incredere si sa zambesc doar amintirilor placute. Mi-a fost rusine ca nu am putut sa-mi feresc copiii in totalitate de esecurile mele, ca am fost atat de slaba ca nu le-am putut purta doar de una singura, ca vazandu-mi lacrimile, au inteles realitatea care se ascunde dincolo de ele. 

 

Am obosit...

Sunt momente în viaţă când am obosit să mai luptăm. Am obosit să ne mai punem întrebări, să mai răspundem şi să aflăm de ce trăim.
Ne târâm paşii obosiţi pe coridorul tăcerii şi căutăm să vedem lumina de la capătul tunelului. Umerii ne sunt lăsaţi de poverile care ne apasă şi faţa este ridată de prea multă îngrijorare. Oftăm, şi, odată cu oftatul încercăm să dăm afară tot ce ne frământă. Respirăm sacadat, privim în jur şi realizăm că am obosit. Nu mai suntem acei luptători de altădată care nu se îngrijorau din toată nimica. Nu mai suntem în stare să stăm în prima linie de atac, ci, ne fofilăm pe undeva prin spate. Am vrea ca măcar iluzia puterii să o avem, dar şi aceea s-a spulberat. Ne încurajăm, mai facem câţiva paşi din ambiţie, după care ne oprim din nou. Pur şi simplu nu merge! Oricât am nega că nu am obosit, adânc, în sufletul nostru ştim că ne simţim ca o frunză în descompunere: putredă şi ruginie. Mergem la doctori, psihologi, psihiatri pentru că vrem soluţii. De ce nu putem pur şi simplu să ignorăm starea de moleşeală care ne cuprinde trupul şi sufletul şi să mergem înainte? Trist este că nici ei nu au o soluţie. De ce? Pentru că şi ei sunt obosiţi, au obosit să caute soluţii şi au obosit să admită că sunt puternici, că deţin răspunsuri. Şi, un om obosit, cum ar putea ajuta un alt om obosit?
Totuşi…continui. Mergi pe stradă cu paşi vioi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, râzi la glumele făcute, te amesteci prin mulţime şi zi de zi tragi de tine spunându-ţi: ”Am să ignor acest sentiment. Va dispărea el odată şi odată. Merge şi aşa.” Ştii cum e? Imaginează-ţi că ai o mână care te doare. Tu ignori durerea. Ea persistă. Peste câteva săptămâni, mâna se înegreşte. Ignori şi acest lucru. Durerea ţi-a urcat până la umăr şi toată mâna îţi este amorţită. Peste câteva zile, mori. Cauza: mâna care te durea la început.
Să nu crezi că dacă ignori sentimentul de oboseală acesta va dispare. Trebuie să faci faţă realităţii! E greu, ştiu. Mai ales pentru oamenii energici, obişnuiţi să deţină controlul şi să fie mereu pregătiţi de luptă. Dar…de ce să ne minţim singuri? Vine vremea când trebuie să tragem puţin pe dreapta, să ne odihnim, să aflăm cauza oboselii şi să mergem mai departe. Doar aşa vom putea să redevenim ce am fost! Data viitoare să nu-ţi fie frică să te uiţi în oglindă şi să spui: Am obosit! Toţi o facem…

                                                              





















                             

Tine minte: timpul nu aşteaptă pe nimeni!

Preţuieşte fiecare moment pe care îl ai! Preţuieşte-l şi mai mult pentru că ai pe cineva drag alături cu care merită să îţi petreci timpul.





Imaginează-ţi că există o bancă care îţi creditează în fiecare dimineaţă contul cu 86.400 lei. E un cont special. În fiecare seară şterge tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în timpul zilei.
Ce ai face? Nu ai scoate până la ultimul bănuţ din acel cont?

Fiecare dintre noi avem un astfel de cont. Se numeşte TIMP.

În fiecare dimineaţă te creditează cu 86.400 de secunde. În fiecare noapte trece la pierdere tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în mod util. Nu are sold, nu transferă ce nu ai folosit de la o zi la alta. În fiecare zi îţi deschide un nou cont. Dacă nu foloseşti tot depozitul dintr-o zi, e pierderea ta.

Nu există recuperare, nu se poate lăsa pe mâine. Trebuie să foloseşti depozitul zilei de azi.

Investeşte-l în aşa fel încât să obţii maxim de sănătate, fericire şi succes.

Ceasul ticăie. Profită din plin de fiecare zi.

• Pentru a realiza valoarea UNUI AN, întreabă un student care şi-a picat examenele.
• Pentru a realiza valoarea UNEI LUNI, întreabă o mamă care a dat naştere prematur copilului ei.
• Pentru a realiza valoarea UNEI SĂPTĂMÂNI, întreabă editorul unui ziar săptămânal.
• Pentru a realiza valoarea UNUI MINUT, întreabă o persoană care a pierdut trenul.
• Pentru a realiza valoarea UNEI SECUNDE, întreabă un şofer care tocmai a evitat un accident.
• Pentru a realiza valoarea UNEI FRACŢIUNI DE SECUNDĂ, întreabă persoana care a câştigat medalia de argint la Olimpiade.

Viata nu-i un joc

Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e Istorie, Mâine e Mister iar Azi e un Cadou… Bucură-te de el!”





Cu câţiva ani în urmă, Brian Dyson, preşedintele Coca Cola, a ţinut un discurs la o universitate despre legătura dintre muncă şi celelalte “responsabilităţi” pe care fiecare dintre noi le avem în viaţă.

“Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu 5 mingi în aer.

Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer.

Curând vei înţelege că munca este o minge de cauciuc, dacă o scapi va reveni înapoi. Celelalte patru mingi însă, sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, se va zgâria, crăpa sau chiar sparge. Nu va mai fi niciodată la fel.

Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine echilibru în viaţă. Cum?

• Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.
• Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.
• Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.
• Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.
• Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.
• Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.
• Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.
• Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.
• Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modlitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.
• Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.
• Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.
• Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.
• Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.

• 
  

Iluzii desarte...false sperante...???

CINE SUNT EU,NOI?CE INTREBARE BANALA!
AI UITAT?ALUNECA-NCET ADEVARUL PE SFOARA
CONDUSI DE MESCHINE SI CRUDE MIGRENE
CE-NTRUPESC LAURI SI TRONURI MONDENE.
TE-AMETESC SI-TI SPUN CA TOTUL E BINE
TRESARE OARE SAU NU?INIMA-N MINE?
CLOVNI SI BALOANE SE SPARG SUB CLAR LUNA
CE SERVITI?HAI VA ROG!MINCIUNICA NU-I BUNA?
CE GREA IMI E MINTEA SI HAOSU-I GAND
MA ZBAT IN DURERE SI BOALA PLANGAND
COPII AU VISE SI CRESC DOAR VISAND
INTR-O LUME ALATURI,O LUME DE GAND
ARCANU ALUNGA TATII DE-ACASA
PE STEAG NU-S CULORI,ACUM E O COASA
IAR EU PLIN DE TINA,FALS DAU SA ZAMBESC
FARA DINTII DIN FATA-BISNITARII AUR TOPESC
MINCIUNA-I FATIS SAU PE FATA!NU-I BAI,CA E LA MODA
PICIOARELE-S LUNGI ALE EI PE COMODA
IN FORME VOLUPTOASE SCLAVIA ACUM E O DOAMNA
IMBRACATA-N HARTII SI LEGI..FACUTE SA NE ADOARMA
HAZNAUA E PLINA DE OJA SI VORBE DE BARFA
UN TAROT CAP DE MORT SI PE VERSO O TARFA
TRECUT-AM PRIN VIATA-CHIAR RANDUNICI OBOSESC
CE GREU LE E FRACUL SI ZORII MIJESC
ZORI GREI PLUMBURII,TOPITI IN FOCUL DIN ROUA
SI-N TARA E HAOS SI E FOAME SI PLOUA
O PLOAIE DE VISE UMANE CE-S SMULSE
PURTATE DE VANT ARUNCATE SI-APUSE
TOATE SE-NDREAPTA,SPRE UN SFARSIT DE ERA
MIREASMA SI IZ-AROMA CU EFECT DE SERA
CERNITE MI-S BUCLELE SI OGLINDA E GOALA
O SPARG IN MAI MULTE DE NECAZ SI DE BOALA
PANA CAND?PAPAGALUL NTREABA-N SURDINA
SPERIAT DE ECOU SI DE VAGA LUMINA
DE UNDE PENTRU TCHIBO SA SCRIU PUTERE GASESC?
CAND ZADARNICA-I FIREA SI ROSTU-I PROSTESC?
SUNT IMPLINIT CA MAI POT SA GANDESC!
SI SA SCRIU DE-A MEA VIATA-E TOT CE-MI DORESC!
MA PIERD PRINTRE MORMINTE CU CRUCI APLECATE
SA MAI SPER CA MACAR PE AICI E DREPTATE?
LEHAMITE-AI MARE SI JINDU-I ISPITA
CE SA SPER?CAND SPERANTA DEJA-I PITITA…
SI TOTUSI SPERANTE MAI AM,CA SUNT OM
IMPLINIT SAU PIERDUT DUS CU VORBA,PARDON
SI M-ADUN DE PRIN LUME,DE PRIN VISE,DEPARTE
SI MA ROG..PENTRU LUME!DOAMNE! DESPARTE!
SI URA SI HAOS SI FOAME SI BOLI SI TOATE CE-S RELE
AI GRIJA DE NOI,DE COPII ,DE MAME,DE VISELE MELE
SI POARTA CE-I RAU INSPRE PUSTIE-DEPARTE,SI-ALINA
SUFLETELE NOASTRE PIERDUTE…DA-LE LUMINA!
EU INCERC SA-MI ADUN NESPERATE-MI SPERANTE…
SA CRED CA VREODATA SE V-AMPLINI…
ACESTE BOLNAVE ILUZII DESARTE..
LE-ALUNG SI LE CHEM ZI DE ZI…