Rosa Blanca: Interviu cu Dumnezeu

Cu câta usurinta sustin unii ca ma cunosc! Dar nu stiu aproape nimic despre mine.
Îmi cunosc numele, stiu câteva detalii despre viata mea, îmi observa faptele, dar nu îmi cunosc povestea si nu îmi cunosc sufletul.
Vad ce fac, dar nu cunosc rationamentele actiunilor mele.
Aud ce spun, dar nu stiu ce gândesc.
Vad ceea ce le arat din mine, dar nu stiu ce simt în interiorul meu.
Si totusi, ei cred ca ma cunosc. Ei cred ca stiu când sunt cu adevarat fericita si când sufar. Ei cred ca stiu cum arat fara masca, pe care o port uneori pentru a fi acceptata, sau pentru a ma proteja.
Ei cred ca au dreptul sa îsi dea cu parerea si sa ma judece pentru ceea ce sunt. Îmi catalogheaza alegerile ca fiind greseli si nu îmi înteleg motivatiile. Ma eticheteaza judecând dupa prejudecati proprii.
Si totusi, ei nu ma cunosc. Deloc.
Vrei sa ma cunosti?Nu imi privi chipul si nu trage concluzii dupa citeva cuvinte pe care le rostesc,nu imi evalua inteligenta si maturitatea dupa virsta,nici dupa studii si nici dupa conditia mea sociala.Nu ma privi prin prisma lucrurilor pe care le am,pentru ca acestea nu arata ca am tot ce imi trebuie,nu asculta povesti despre mine si nu ma privi prin ochii altora,pentru ca fiecare ma vede diferit si prea putini ma vad asa cum sunt cu adevarat.Nu imi cataloga sensibilitatea,moralitatea si valorile in functie de greselile din trecut,pentru ca nu cunosti conjuncturile care au dus la infaptuirea acelor greseli.Nu ma judeca dupa oamenii din anturajul meu pentru ca exista motive pentru care acestia fac parte din viata mea,pe unii dintre ei neavind dreptul sa-i aleg.Vino si traieste alaturi de mine o perioada de timp,sa vezi tot ce mi se intimpla,tot ce fac si tot ce indur.Vino sa imi
vezi nemultumirile si framintarile interioare.Vino sa vezi de cite ori sunt neindreptatita,sa imi vezi toate starile,de la bucurie pina la tristete adinca.Sa vezi cum rid atunci cind ar trebui sa pling,si cum alin durerile altora altora,in timp ce durerile mele se sufoca.Vino sa vezi la cite trebuie sa renunt si cite trebuie sa imi refuz,de multe ori din dragoste pentru altii.Vino sa vezi cum gresesc si cite regrete adun,dar si cit de mult iert.Vino sa imi cunosti temerile,sa vezi cum sunt supusa esecului,in ciuda eforturilor pe care le fac.Vino sa imi cunosti universul,trecutul si visele...sa vezi cum primesc doar o parte infima din iubirea de care am nevoie si pe care o merit...sa vezi cit daruiesc si cit primesc inapoi...si toate acestea,numai traind alaturi de mine...
Iubirea este pe cale să fie dată uitării în lumea în care trăim. Aprindeţi-i flacăra şi daţi lumină din lumină, daţi flacăra iubirii mai departe printre oameni, să nu uite că din iubire s-au născut, în iubire trebuie să trăiască şi în iubire trebuie să moară!

joi, 14 iunie 2012

Interviu cu Dumnezeu

-Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că:

se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc să fie copii
îşi pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi îţi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea,
se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul,
trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi căteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copii tăi?
- Să înveţe că:

durează doar căteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece,
un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin,
există oameni care îi iubesc dar, pur şi simplu, încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele,
doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit,
nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să ierte pe ei înşişi.

- Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

Octavian Paler

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)