Iluzii si vise neimplinite

                                       
Se intampla rar, dar se intampla. 
Eu traiesc aceasta iluzie si sper ca intr-o zi o sa-mi treaca pentru ca nu este decat o amagire...
...sau...poate cine stie ce ne ofera viata...

Îţi laşi sufletul învăluit în acea pânză ţesută de durere, prins în nemişcare, şi aştepţi să vină cineva să te scoată... Vine, dar, prea ocupat cu suferinţa, nu îl vezi; e ca şi cum ai alege rolul victimei, mai mult sau mai puţin conştient. Uneori sunt prietenii cei care joacă rolul salvatorului sau sunt tentative de noi relaţii. Alteori e un cântec sau poate o stare proprie, mai luminoasă. În alte rânduri nu vine nimeni.

Mai singură şi mai tristă, mai încrâncenată şi oarecum îndreptăţită după atâta suferinţă, iubirea părăsită devine una cu tine, te cotropeşte şi te asimilează... Iar tu devii întruparea ei pe pământ. Devii expert în manifestarea durerii şi a suferinţei, iar unii oameni sunt stânjeniţi să fie fericiţi în prezenţa ta. Alături de tine, fericirea lor devine indecentă şi neserioasă. Pentru că suferinţa ta este mult mai profundă, mai tragică, mai reală... Ce ştiu ei, ce le pasă lor! Ei cu iubirile lor, cu căldura lor, cu zâmbetele lor complice, cu lumea lor, din care tu nu ai de ce să faci parte şi, oricum, au acel sentiment de autosuficienţă! Iar tu continui să suferi îndreptăţit!

Şi pentru că după toamnă, ploaie şi mâl vine îngheţul, intri în iarna sufletului tău împietrit de frig şi aşteptare şi te criogenizezi afectiv. Aduci apoi în lumea din afara ta, cu fiecare cuvânt, cu fiecare respiraţie sau stare, un şuierat de crivăţ - regină sau rege al frigului şi suferinţei.

Cam aşa arată câteva secvenţe din universul interior al durerii rămase în sufletele ce au trăit iubiri neîmplinite. Suflete de femei frumoase şi triste sau de bărbaţi „tari“, care ştiu cu abilitate să ascundă iarna din sufletul lor.

Visele cele mai frumoase sunt acelea inca neimplinitate, cele care au ramas doar la stadiul de plan, cele in care te poti avanta fara sa te ranesti, fiindca neimplinirea lor lasa locul imaginatiei sa isi joace nemarginirile, fiindca si gandirea o ia inainte cu supozitii si daca acel vis s-ar fi implinit, intotdeauna ramane loc de indoieli... "dar daca ar fi fost altfel? 

Amintirile-s raiul din care nu te poate scoate nimeni.Sa ramanem mereu aceeasi.Exista frunze care nu cad chiar daca vantul bate puternic si oameni care nu se uita chiar daca iubirea e o lege a naturii.Acesta sunt eu fara glas doar inima si suflet,uita-ma de vrei sau poarta-ma cu tine pas cu pas.Mergi tot inainte daca ceea ce cauti nu exista inca.Fi sigur ca va fi creat pentru tine spre a-ti rasplatii cautarile.Ai incredere in rasaritul Soarelui,el este cel care iti lumineaza pasii.Ai incredere in tine si visele-ti vor deveni realitate.Priveste cerul si invata de la el;Dupa o furtuna intunecata lumina inunda intreg albastru.Cea mai frumoasa parte din om este sufletul;el este viata care tresare si vibreaza in oameni.Mereu sa ti minte ca cineva ti-a dat viata pentru a IUBI si pentru a fi IUBIT.Intinde-ti aripile si zboara cat m-ai sus pentru ca sus acolo ma vei intilni si vom zbura impreuna.Ciudata este starea in care imi amorteste fiecare parte din trup si care te opreste sa te agati de franghia de peste bordul vaporului care se scufunda.Te vad in fiecare moment cum imi zambesti si simt ca in jurul meu graviteaza toate galaxiile.Stiu ca sufletul este aproape de sufletul meu care aluneca pe lama cruda a amintirilor fericite.Infinit cuvantul nepamantean, oare cat chin a indurat cel care te-a rostit intaia oara?.Intreb inca o data constienta fiind de faptul ca pentru mine,este atat de mult timp pana la mult visatul.............va fi o vesnicie.Sa nu taci.Tacerea este singurul raspuns pe care-l urasc.Sa vorbesti cu mine de fiecare data cand vei avea ocazia pentru ca eu te aud. Sa-mi zambesti de fiecare data cand tristetea te inunda pentru ca eu sunt atingerea ta divina.Stringe-ma de mana!Of,nu i-as mai da drumul!Hai sa ne jucam!Eu voi fi printesa iar tu cavalerul!Ne distram de minune!Ia-ma in brate si STRANGE-MA mai tare!Mai tare!E atat de cald!Strange-mi lacrimile te rog !!! Hai sa mergem la cumparaturi!Eu iti voi cumpara un sarut cu povestea vietii noastre,iar tu,poate ai sa iei frunze multe si o carte.Din frunze vom face un covor si vom zbura depate,departe de toata lumea,acolo unde este singurul loc rezervat pentru noi pe un nor.Ce bine va fi! Vom citi cartea vom rade si vom plange.
Tic-tac-tic-tac timpul trece! o perdea de singuratate ma invaluie.Te rog nu ma lasa,nu-mi da drumul.Nu,nu,....Am deschis ochii. Vai! Unde esti?

A iubi inseamna a nu sti orgoliul si ura … A iubi inseamna a intelege intrucat iubirea nu cere numai sentimente frumoase , ci si puterea de a intelege … A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine … Iubirea ? Iubirea este singura justificare a vietii , ultimul ei scop , singura , dar suprema ei frumusete ... Iubirea adevarata nu moare niciodata in sufletul omului , ba il insoteste si dincolo de moarte …
Dragostea ? Dragostea este o dulce iluzie ce se naste din lumina razelor de luna ... caldura pamantului si lacrimile norilor ... Dragostea este o iluzie optica ce duce la orbire , o multitudine de calitati si chiar defecte imbalsamate intr-un trup cu umbre si oglindiri irezistibile ... Dragostea nu inseamna doi oameni care se tin de mana , ci doi oameni care se tin de mana si privesc in fata lor … Dragostea poate fi totul … Cineva spunea ca dragostea este oarba , ca atunci cand esti indragostit nu mai conteaza nimic din ceea ce se intampla in jurul tau , din ceea ce ti se intampla chiar tie ! Conteaza doar ca persoana la care tii atat de mult si pe care o iubesti cu adevarat sa fie fericita si sa se simta iubita ! Se zice sa iti urmezi inima in astfel de momente ! In momentul in care adaugi si putina gandire , acestea doua , inima si mintea , formeaza sufletul , iar tu atunci iubesti cu sufletul , iar aceasta este adevarata iubire , iubirea suprema ... Acesta este scopul unora in viata , sa gaseasca acel „ceva” care sa le aduca fericirea mult visata si dorita , in acelasi timp … Dar , dupa cum se stie , pentru a ajunge la adevarata cunoastere , parcurgi o perioada in care suferi ! Pentru ca lucrurile frumoase , acele lucruri la care vrei sa ajungi cu indarjire cer sacrificii ! Poate ca din acest motiv este atat de frumoasa dragostea chiar daca , uneori , doare : fie ca unii nu apreciaza ceea ce faci , iar atunci chiar tu suferi , fie ca tu nu faci destul ca sa fie totul perfect , iar atunci sufera amandoi , sau , de fapt , numai unul , acela caruia , intr-adevar , ii pasa …
La sfarsit , oricare ar fi acela , conteaza doar ceea ce a fost cu adevarat frumos , in rest totul este efemer

Cand ingerii se vor blestema ..cand diavolii se vor imbratisa ..cand marea in sange se va transforma ..atunci, dar nici atunci eu nu te voi uita..
Ai frant o inima dar ai pierdut o iubire asha ca nu te bucura.Nu`mi pare rau ca te`am iubit Imi pare rau ca m`ai dejamagit !!!

Răspunsul prin chemare

Te-am simţit, chemându-mă, azi noapte,
Te vedeam aievea, nu în vis,
Îmi spuneai ce îţi doreşti... Prin şoapte        
Îmi jurai că-n veci mi te-ai promis...


Şi veneai... În razele de lună
Îţi vedeam în ochi gândul senin
Şi dorinţa de a fi-mpreună                              
Să robim frumoşii ani ce vin...


Cu-n însemn al clipei viitoare
Ce, încet, se transformă-n trecut,
Mi-arătai că-n noaptea următoare
Vom păşi, în doi, spre absolut.


Cu un sens de ţel ce conturează
Harta lumii ce mi-o dai în dar,
Mă chemai spunându-mi ca urmează
Viaţa să mă doară tot mai rar.


Şi-ai venit, chemându-mă la tine
Într-al nopţii vis cu ochi deschişi
Să-mi aduci aminte că ştiu bine
Câţi sau sinucis fiind ucişi.


Te-am simţit chemându-mă-n chemarea
Paşilor ce se tot vor perechi,
Şi ştiu azi răspunsul la-ntrebarea
Ce-o aud venind din timpuri vechi.


Sunt cu tine,-n tine, lângă tine
Şi mă porţi cu tine unde-ai fi,
Eşti aici şi eşti mereu cu mine,
Şi în miez de nopţi şi-n zori de zi. 

    Ce este dragostea???                            
                       
                                       

  

      

De suflet!!!

IUBIREA!!!

Ori de câte ori întâlnim iubirea pură fără condiţii, ceva din sufletele noastre se schimbă. E ca şi cum încă o floare ar înflori pe tija cu multe inflorescenţe a sufletului nostru. Cum este să iubeşti fără condiţii? 
Să nu ai aşteptări, adică orice ar face acea fiinţă să înţelegi, din perspectiva ei -- poate că ceva ce te surprinde să-i fi fost provocat de o frică, de o durere veche, de un fel de a reacţiona ce nu corespunde cu tiparele tale, de o nelinişte, de o nevoie, de necunoaşterea de sine. Să continui să o iubeşti indiferent de cum se transformă relaţia voastră, căci iubirea nu este condiţionată nici de limitările fizice ori temporale, nici de constrângeri, de convingeri exterioare. Să te bucuri de iubirea pe care o simţi tu şi să nu condiţionezi ce simţi, de ceea ce simte fiinţa pe care o iubeşti. Iubirea este a ta, este în sufletul tău, nu este ce primeşti de la alţii. Să ştii că iubirea este, a fost şi va fi, numai că uneori sufletul tău nu o poate simţi, nu o poate trăi, din cauza propriilor frici, dureri, suferinţe. Să uiţi tot ce ai învăţat de la cei care nu ştiu cum e să iubească fără condiţii şi ţi-au transmis părerile lor, fricile, durerile, suferinţele, tiparele lor. Să poţi vedea sufletul celuilalt, dincolo de reacţiile minţii lui, de atributele mai puţin plăcute ale personalităţii lui. Să stai în tăcere, fără să ceri, fără să aştepţi nimic, doar să te bucuri că eşti acolo, că împărtăşeşti, că Dumnezeu te binecuvântează cu acea prezenţă, cu acea întâlnire în viaţa ta, cu acel dar. Să nu aştepţi nimic ca recompensă, ca şi cum ţi s-ar cuveni pentru ceea ce simţi, pentru ceea ce faci, pentru ceea ce eşti. Să te bucuri de nemurirea sentimentului tău de iubire, fiindcă şti că este adevărata bogăţie a sufletului tău. Să trăieşti starea de iubire, starea în care radiezi, emiţi iubire aşa cum o sursă de lumină emite raze. Să ştii că iubirea e totul, e mai presus de orice alt sentiment, oricât de puternic şi de dominant ţi s-ar părea acel sentiment. Să nu judeci, fiindcă iubirea eliberată de condiţii te ajută să priveşti în sufletele oamenilor, să îi vezi aşa cum sunt în realitate, dincolo de măştile ce şi le pun. Să fii iubire, aşa cum sufletul tău este iubire.

Aripa frinta...

Acum, cand timpul s-a oprit

Cand mi-a ramas doar un sfarsit
In vis ma pierd iarasi cu firea
In noapte ce-mi intuneca iubirea

Cum de s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

In prag de nebunie ma indrept astazi subit
In care dintre fapte pe tine te-am ranit.
Cu ce-am gresit? iertare,vreau sincer sa iti cer.
As vrea sa uit de tot,poate as uita sa sper….

Am fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult mai mult,insa nu a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Puteai sa pui in viata mea un rost.

Nu vreau sa aud nici un cuvint.
Nu ma minti cu vorbe-n vant
Nu arunca promisiuni desarte 
Stiu mi-ai spus,,nu se mai poate''


Si totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns ca sa am ameteli,
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n noaptea mea de indoieli.


Fereasca Dumnezeu, daca mai poate,
Pe fiecare, de singuratate,
Acesta-mi pare lucrul cel mai greu,
Fereasca-ma pe mine,si pe tine Dumnezeu.


N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-e drag.
As fi putut sa spun: « Esti ca oricare”...
Dar nu vreau in noroaie sa te bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul din ea
Singur,ce as vrea sa nu cunoasca raul
In rest nimic n-ar mai conta.


Esti singura fiinta nepatata
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot iubi nici cand.


Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Unde vom fi atunci din nou noi, amandoi.


Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n noaptea cea dintai.

Tu esti o ramura plapanda
De liliac, de-abia inflorit
Eu... glas de codru vestejit 
Ce stie doar minciuna sa o vanda.


Nu ma iubi pe mine ca-s bandita
Poate atat de fericita... 
Daca odata soarta ma va mai lasa
Sa simt strangand in brate dagostea.


Intoarce-ti ochii-n alta parte
Pe altele privirea ta sa atinga
Catand la mine se prea poate
Sarmanii ochii tai sa planga.


De s-ar găsi cuvinte, zic,
Să poţi aşterne pe hârtie
Această mare bucurie
Ce-unore le pare un nimic, 

Atuncea s-ar mişca şi munţii,
Şi stâncile s-ar sfărâma;
Iar stelele din cer s-ar rupe,
Şi-oceanele ar îngheţa,


Şi norii s-ar preface-n lacrimi,
Şi toţi vulcanii ar erupe,
Şi s-ar mişca întreaga lume!
La fel ca intr-o noapte anume.


Iubesc acum lumea din vis,
Caci cea reala-i dura.
In ea traiesc ca-n paradis
Acolo, nu e ura.


Acolo tu,esti cum te stiu
Nu te ascunzi in tacere 
Cu tine pot acolo ca sa fiu
Si sa imi faci placere

Dar ma-nfior cind zorii vin
Cu ghiarele luminii.
Si-mi schimba paradisu-n chin
Eu vreau lumina lunii


Mai am speranta, nu-s zdrobita
Ca va veni o seara,
Si-o noapre fara de sfirsit
Cand zorii n-or sa-apara.


Si paradisul meu din vis,
Va fi pe totdeauna
Te voi iubi cum ti-am promis
Te voi iubi intr-una.


Ce azi iti spun...poate ca doare
Stiu iar iti scriu cuvinte idioate,
Mi-as dori sa strig in gura mare

Ca nu s-a stins,ca inca, se mai poate.

Aş vrea să strig, dar gura nu ascultă
Aş vrea să zbor, dar aripa mi-e frântă.
M-as departa de tine sa nu mai poti vedea
Cum plang din ochi durerea ce o varsa inima.


Mai este timp pentr-o cafea cu lapte,
Pentr-un sarut caldut si somnoros,
Prin asternuturi mirosind a noapte
Si dimineti pictate migalos.


Mai este timp pentru un ceas de viata,
Pentru o soapta calda in ureche,
Pentru un vis ucis de-o dimineata
Iubirea mea cea fara de pereche. 

Mai esti? Intreb acum parfumul tau!
Ce sta ascuns de mult in asternut, 
Si ma intorc in miezul noptii,
Spre dreapta ca sa te sarut .


Vezi tu! Eu am sperat ca poate,
In mana ta voi pune al  meu cap
Cu parul lung lasat pe spate,
Ai sa ma lasi la pieptul tau sa zac.


Atat de tristă-i aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!
Nu vrei sa vii, nu vrei sa-mi scrii, nu vrei nimic
Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...
Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că na-i pe cin-chema


Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovat
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.

Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.


Imi va fi dor
Imi va fi rece
Si timpul nu va vindeca...
Ci doar va trece.


PS


E-asa cum vrei tu, eu nu am pretentii 
N-am nici-un gând, iar tu nu ai intentii
Mai stii vorba aia ca tu nu stii sa minti 
As vrea sa-mi spui acum citind, ce simti?

                                         

Despre iubire

“E greu să nu iubeşti, e greu să şi iubeşti, dar cel mai greu este să iubeşti în zadar”

Iubirea este cea dintâi lege nescrisă a umanităţii, camuflată sub emblema constrângerii, descătuşată prin voinţă, venerată abia când zace în apusul propriu.
Se frâng penele pe pasărea eternităţii când deşertăciunea bate posesiv la poarta miracolului. Când scapă de gheara sublimă a durerii, scapă de speranţă, se adânceşte în ecoul trist al eului. Puful se simte rigid, exagerat, vechi. Suflat, zboară sub privirile confuze ale trecutului, înainte şi în cerc, niciodată înapoi.
Pene…Puf…Fără, viaţa este aşezată aleatoriu între haos şi resemnare. Răul necesar e tocmai ceea ce dorim şi nu avem, uneori şi ceea ce avem şi nu dorim. Mai rar însă. Şi nu atât de intens. Iluziile se nasc din cunoaştere, sunt crescute de speranţă şi mor, absent şi rece, în braţele iubirii neîmplinite.
Sentimentul pateticului aduce greutatea relativă a unei vieţi pierdute. Lipsa iubirii e pasul imortalizat între neştiinţă şi risipă. Iubirea în sine este o cauză care cere efect, este un glob de cristal care aşteaptă admiraţia inocentă din ochiul necunoscător, este o mare finită indecisiv care-şi lasă marinarul să cerceteze fiecare strop, într-un cerc îndoielnic, dornic de a ieşi de sub tipar.
Iubirea e peste tot, în aer, în apă, în frunze, în suflet. Să nu iubeşti e ca şi cum vântul s-ar izbi violent de o flacără uriaşă, iar aceasta i s-ar împotrivi. Lipsa răneşte mai mult persoana, o adânceşte în durere mai mult decât dacă ar iubi.
Oamenii vor să iubească. Şi mi se pare firesc. Destinul însă, îi separă în două categorii eterogene: iubitorii de sine şi iubitorii de toate. Primii, conceptual acceptată ideea rangului privit în individualitate, sunt autodeterminanţi, aflaţi cu o scânteie în faţa adevărului impur şi mult prea mult în urma purităţii adevărate. Pe un loc secund, dar în esenţă discutabil, sunt cei care iubesc ceea ce li s-a dat, de la o floare banală şi atrăgătoare, până la o rază de soare ce cade pe buzele înaripate.
Iubirea trebuie căutată stăruitor, cerută involuntar şi obraznic, temător şi plin de pasiune, ca până la urmă să fie obţinută decisiv în aspectele imediat următoare.
E greu să iubeşti, nu zice nimeni că nu este, însă e şi frumos. Sacrificiul, pornit din degetul vinovat al reflexului, este marca iubirii absolute, unitară în conţinut şi farmec. Povara adaptării este subjugată, minimalizată şi distrusă, abia când iubirea se cuibăreşte ofensiv între doi, un el şi o ea. Este importantă ordinea, nu pot să nu remarc. Când avem o iubire adevărată, ea face primii paşi în sufletul fetei, prin ochii băiatului. Ar fi vorba de sincronizare după unii, însă eu păstrez o ordine, tocmai pentru a dovedi acest surplus de entuziasm, energie, instinct degajat şi concentrat, între un el şi o ea. Când ea are întâietate în ochii băiatului, se numeşte flacără aprinsă şi menţinută de adevăr, de adevărul extramundan. Când băiatul are întâietate se numeşte ochi feminin, o echilibrare a simţurilor între cele două naturi, posesivă şi agresivă. Pe cât de aiurea ar părea, agresivă e întotdeauna femeia. Agresivă cu ea însăşi. Ar iubi şi dincolo de mare dacă ochii cuiva nu ar adânci-o în absolut. Nu se mulţumeşte cu nisipul, nu se mulţumeşte cu marea, nu s-ar mulţumi nici cu orizontul, în cazul în care inima s-ar întinde peste cele patru zări: te zăresc pe tine, mă zăreşti pe mine, noi zărim iubirea, ea şi fericirea!
Cineva ar fi trebuit să spună până acum: “Te iubesc. Nu pentru că eşti diferit de ceilalţi, nu pentru că te asemeni cu mine, nu pentru că ne transformăm în contraste, nu pentru că vei fi la fel ca ei într-un final. Te iubesc. Definiţia cea mai concretă, explicaţia cea mai pătrunzătoare în propria-i cunoaştere este tocmai aceasta: Te iubesc.” Să găseşti cuvinte pentru iubire înseamnă să te regăseşti, ori iubirea presupune un avânt spre visare, spre oportunitatea de a ieşi din schema logică a timpului ce te coordonează. Ar fi trebuit să pună cineva până acum punctul pe “acel” timid, inofensiv, neutru. Dacă timpul mi-a dat mie şansa, sunt fericită. Dacă iubirea mi-a dat această şansă, sunt şi mai fericită. Dacă însă oamenii, ignoranţi crescuţi în sângele cunoaşterii selective, mi-au lăsat cuvintele, iar eu le-am legat într-o ordine fericită, plăcută auzului şi stratului gros al aparenţei, atunci mă întristez. Cuvântul e ca un gest gol, golit de orgoliu, golit de el însuşi. Cuvântul e mai frumos ca gestul, dar la fel de înşelător, sau poate chiar mai mult. Ce e dincolo de cuvânt nu e la îndemâna mea. Ţine de pregătirea intensivă a spiritului, ţine de puterea de autodeterminare. Şi oricum, nu se află decât până într-un punct. Cam de unde începe neputinţa de a asocia un sunet altuia.

Să iubeşti în zadar e un fapt de o gravitate accidentală. E greu până în zorii zilei, când soarele vesel, cu o inimă de copil. Zvârcolirea nu o vede nimeni, însă reacţia timpului o văd toţi. Acolo unde e speranţă, e mai întâi iubire. Iar unde e iubire, orice e posibil. Dacă e să fie, va fi indiferent de piedici; dacă nu e să fie, nu va fi, dar vor rămâne răni.
Gândul e cel mai mare duşman al îndrăgostitului. Îi oferă ipoteze. Iar inima le acceptă. Lupta moare acolo unde nu e iubire şi acolo unde gândul biruie sufletul. De aceea, a iubi în zadar mi-e tot una cu a iubi cu gândul.
În fine, părerile personale şi izolate de cazurile dramatice, răsuflate, probabil că nu vor conta.
Sper să rămână în suflet iubirea şi în gând realitatea. Pentru că iubirea e una şi realitatea e alta. Dar se susţin reciproc. Când e greu în iubire, te refugiezi în realitate. Când e greu în realitate, te refugiezi în iubire. Poate de aceea omului i s-a dat un singur trup. Să nu mai alerge atât.

Tarde para nuestro amor...

No pudo ser...
Tarde para nuestro amor,
 tarde culpable,
un destino cruel...
Soñar toda una vida con el amor...
 y tener que vivirlo en este silencio...
que me acongoja mientras...
me ahogo, yo muero,
me has hecho sentir tanto…
 tanto que me quedé sin nada,
 ¿Cómo se puede tener tan lleno el corazón...
y tan vacía el alma?
Amándote en la soledad de mi silencios,
 con mis miedos y sin tus besos,
 divagando en la memoria de tus recuerdos...
Al encontrarte a ti hallé otra parte de mi ser,
 Al tenerte hoy frente a mí....
sé que lo nuestro nunca podrá ser...
Amor prohibido, amor callado,
amor que llegó tarde...
porque nos comparten otros brazos.



  Quisiera decirte muchas cosas,
pero me faltan las palabras...
 Igual que me falta tu sonrisa de cada mañana.
 Tu mirada, al comenzar del día,
tus labios cuando me susurraban palabras dulces...
 Tus gestos, que hacían que te adorara.
Tus defectos y manías, que me exasperaban...
 Tus sueños, por los que luchabas.
 Tus errores y fracasos, de los que te levantabas...
 Tus lágrimas, que hacían que te encerraras en tus silencios...
 Y me sobra amor para darte,
 para besarte, acariciarte, tocarte y adorarte...
 Hoy me desperté con una sola y verdadera realidad:
 Tu no estas conmigo.
Los kilómetros nos separan ,
 Pero sobre todo, nos separan
 las palabras.

Oare sunt sensibila eu??

S-a lasat amagitoare noaptea... cuprinsa de un intuneric ametitor...Se joaca si luna... imi mangaie chipul... sperand sa-si alunge singuratatea... E trista de veacuri, desi lumineaza... Asemeni unui zambet, ce-ascunde sute de lacrimi... Visez in tacere, astern ganduri si soapte... ma simt abandonata in tristete... incerc sa respir, dar imi lipseste aerul... As vrea sa ascult, dar nu inteleg tacerea... Unde esti, sa pot zbura? Un sufet ce-i singur, nu oglindeste nimic... Fara parfum, degeaba si floarea... Stiu ca ma cauti... am aripile frante... Grea e magia cand crezi doar in ea... De ce nu te-apropii? Strange-ma-n brate... arata-mi lumina, acopera-mi ochii... mangaie-mi buzele ce parca suspina... otraveste-ma cu dulceata, am sa mor pt tine... Sopteste-mi dorinte, doreste-ti in soapta... Iubeste, alinta, saruta, priveste... Traieste prin mine... suspina, zambeste... alunga-mi amarul... Uita de lume... de pasii tristi ai singuratatii... ecoul lor apasator imi inunda timpanele... amortind sufletul... Am ramas doar o flacara-n vant... Si dor mi-e de tine... Arata-te o data!... Mai mult decat viata... atat te-as iubi...!!!