Si el raspunse:
“Sufletul vostru, adeseori, este un camp de lupta, unde ratiunea
si judecata se infrunta cu pasiunile si poftele voastre.
Pot fi eu pacificatorul sufletului vostru, spre a schimba
ura si dusmania din voi in unitate si melodie?
Dar cum as reusi, afara numai daca voi insiva nu sunteti, de asemeni,
Linistitori, ceva mai mult, prieteni ai chipului vostru interior?
Ratiunea si pasiunea sunt carma si panzele sufletului vostru mereu navigand.
Daca panzele si carma voastra se rup, nu puteti decat sa va clatinati
pe valuri la intamplare, ori sa ramaneti prinsi in impas in mijlocul marii.
Fiindca ratiunea, de una singura dominand, restrange intregul elan;
si pasiunea, liber lasata, e o flacara arzand pana la propria-i mistuire.
De aceea, fie ca sufletul vostru sa-si exalte ratiunea,
pana la inaltimea pasiunii, pentru ca astfel sa poata canta.
Iar ratiunea sa va conduca pasiunea astfel, incat aceasta sa poata dainui
in permanenta reinviere si ca pasarea Phoenix sa renasca din propria-i cenusa.
Potrivit e sa dati ratiunii si pasiunii aceeasi pretuire, ca si cand ati face-o
pentru doi oaspeti iubiti in casa voastra aflandu-se;
Cu siguranta, nu veti onora pe unul in dauna celuilalt, pentru ca,
dand mai multa atentie unuia, veti pierde dragostea si increderea amandurora.
Cand, printre coline, va odihniti la umbra racoroasa a plopilor argintii,
impartasindu-va din pacea ogoarelor si a pajistilor pana in zari intinzandu-se –
atunci inima voastra sa spuna in taina:.
Iar atunci cand bubuie furtuna, cand vantul naprasnic zdruncina padurea
si cad tunetul si fulgerul proclama maretia cerului, atunci inima voastra
sa sopteasca smerindu-se: „Creatorul se framanta in pasiunea-i”.
Si, fiindca sunteti un suflu in sfera Celui Puternic si o frunza
in padurea acestuia, asemeni Lui trebuie sa va odihniti in ratiune
si sa va miscati in miezul pasiunilor.”
(Kahlil Gibran – Profetul)
