Cu câta usurinta sustin unii ca ma cunosc! Dar nu stiu aproape nimic despre mine.
Îmi cunosc numele, stiu câteva detalii despre viata mea, îmi observa faptele, dar nu îmi cunosc povestea si nu îmi cunosc sufletul.
Vad ce fac, dar nu cunosc rationamentele actiunilor mele.
Aud ce spun, dar nu stiu ce gândesc.
Vad ceea ce le arat din mine, dar nu stiu ce simt în interiorul meu.
Si totusi, ei cred ca ma cunosc. Ei cred ca stiu când sunt cu adevarat fericita si când sufar. Ei cred ca stiu cum arat fara masca, pe care o port uneori pentru a fi acceptata, sau pentru a ma proteja.
Ei cred ca au dreptul sa îsi dea cu parerea si sa ma judece pentru ceea ce sunt. Îmi catalogheaza alegerile ca fiind greseli si nu îmi înteleg motivatiile. Ma eticheteaza judecând dupa prejudecati proprii.
Si totusi, ei nu ma cunosc. Deloc.
Vrei sa ma cunosti?Nu imi privi chipul si nu trage concluzii dupa citeva cuvinte pe care le rostesc,nu imi evalua inteligenta si maturitatea dupa virsta,nici dupa studii si nici dupa conditia mea sociala.Nu ma privi prin prisma lucrurilor pe care le am,pentru ca acestea nu arata ca am tot ce imi trebuie,nu asculta povesti despre mine si nu ma privi prin ochii altora,pentru ca fiecare ma vede diferit si prea putini ma vad asa cum sunt cu adevarat.Nu imi cataloga sensibilitatea,moralitatea si valorile in functie de greselile din trecut,pentru ca nu cunosti conjuncturile care au dus la infaptuirea acelor greseli.Nu ma judeca dupa oamenii din anturajul meu pentru ca exista motive pentru care acestia fac parte din viata mea,pe unii dintre ei neavind dreptul sa-i aleg.Vino si traieste alaturi de mine o perioada de timp,sa vezi tot ce mi se intimpla,tot ce fac si tot ce indur.Vino sa imi
vezi nemultumirile si framintarile interioare.Vino sa vezi de cite ori sunt neindreptatita,sa imi vezi toate starile,de la bucurie pina la tristete adinca.Sa vezi cum rid atunci cind ar trebui sa pling,si cum alin durerile altora altora,in timp ce durerile mele se sufoca.Vino sa vezi la cite trebuie sa renunt si cite trebuie sa imi refuz,de multe ori din dragoste pentru altii.Vino sa vezi cum gresesc si cite regrete adun,dar si cit de mult iert.Vino sa imi cunosti temerile,sa vezi cum sunt supusa esecului,in ciuda eforturilor pe care le fac.Vino sa imi cunosti universul,trecutul si visele...sa vezi cum primesc doar o parte infima din iubirea de care am nevoie si pe care o merit...sa vezi cit daruiesc si cit primesc inapoi...si toate acestea,numai traind alaturi de mine...
Iubirea este pe cale să fie dată uitării în lumea în care trăim. Aprindeţi-i flacăra şi daţi lumină din lumină, daţi flacăra iubirii mai departe printre oameni, să nu uite că din iubire s-au născut, în iubire trebuie să trăiască şi în iubire trebuie să moară!

vineri, 8 iunie 2012

Am obosit...


Sunt momente în viaţă când am obosit să mai luptăm. Am obosit să ne mai punem întrebări, să mai răspundem şi să aflăm de ce trăim.
Ne târâm paşii obosiţi pe coridorul tăcerii şi căutăm să vedem lumina de la capătul tunelului. Umerii ne sunt lăsaţi de poverile care ne apasă şi faţa este ridată de prea multă îngrijorare. Oftăm, şi, odată cu oftatul încercăm să dăm afară tot ce ne frământă. Respirăm sacadat, privim în jur şi realizăm că am obosit. Nu mai suntem acei luptători de altădată care nu se îngrijorau din toată nimica. Nu mai suntem în stare să stăm în prima linie de atac, ci, ne fofilăm pe undeva prin spate. Am vrea ca măcar iluzia puterii să o avem, dar şi aceea s-a spulberat. Ne încurajăm, mai facem câţiva paşi din ambiţie, după care ne oprim din nou. Pur şi simplu nu merge! Oricât am nega că nu am obosit, adânc, în sufletul nostru ştim că ne simţim ca o frunză în descompunere: putredă şi ruginie. Mergem la doctori, psihologi, psihiatri pentru că vrem soluţii. De ce nu putem pur şi simplu să ignorăm starea de moleşeală care ne cuprinde trupul şi sufletul şi să mergem înainte? Trist este că nici ei nu au o soluţie. De ce? Pentru că şi ei sunt obosiţi, au obosit să caute soluţii şi au obosit să admită că sunt puternici, că deţin răspunsuri. Şi, un om obosit, cum ar putea ajuta un alt om obosit?
Totuşi…continui. Mergi pe stradă cu paşi vioi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, râzi la glumele făcute, te amesteci prin mulţime şi zi de zi tragi de tine spunându-ţi: ”Am să ignor acest sentiment. Va dispărea el odată şi odată. Merge şi aşa.” Ştii cum e? Imaginează-ţi că ai o mână care te doare. Tu ignori durerea. Ea persistă. Peste câteva săptămâni, mâna se înegreşte. Ignori şi acest lucru. Durerea ţi-a urcat până la umăr şi toată mâna îţi este amorţită. Peste câteva zile, mori. Cauza: mâna care te durea la început.
Să nu crezi că dacă ignori sentimentul de oboseală acesta va dispare. Trebuie să faci faţă realităţii! E greu, ştiu. Mai ales pentru oamenii energici, obişnuiţi să deţină controlul şi să fie mereu pregătiţi de luptă. Dar…de ce să ne minţim singuri? Vine vremea când trebuie să tragem puţin pe dreapta, să ne odihnim, să aflăm cauza oboselii şi să mergem mai departe. Doar aşa vom putea să redevenim ce am fost! Data viitoare să nu-ţi fie frică să te uiţi în oglindă şi să spui: Am obosit! Toţi o facem…






                                                              





















                             
Publicat de la
Etichete: , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)
Banco de Imagenes Gratuitas
Banco de Imagenes Gratuitas