Răspunsul prin chemare

Te-am simţit, chemându-mă, azi noapte,
Te vedeam aievea, nu în vis,
Îmi spuneai ce îţi doreşti... Prin şoapte        
Îmi jurai că-n veci mi te-ai promis...


Şi veneai... În razele de lună
Îţi vedeam în ochi gândul senin
Şi dorinţa de a fi-mpreună                              
Să robim frumoşii ani ce vin...


Cu-n însemn al clipei viitoare
Ce, încet, se transformă-n trecut,
Mi-arătai că-n noaptea următoare
Vom păşi, în doi, spre absolut.


Cu un sens de ţel ce conturează
Harta lumii ce mi-o dai în dar,
Mă chemai spunându-mi ca urmează
Viaţa să mă doară tot mai rar.


Şi-ai venit, chemându-mă la tine
Într-al nopţii vis cu ochi deschişi
Să-mi aduci aminte că ştiu bine
Câţi sau sinucis fiind ucişi.


Te-am simţit chemându-mă-n chemarea
Paşilor ce se tot vor perechi,
Şi ştiu azi răspunsul la-ntrebarea
Ce-o aud venind din timpuri vechi.


Sunt cu tine,-n tine, lângă tine
Şi mă porţi cu tine unde-ai fi,
Eşti aici şi eşti mereu cu mine,
Şi în miez de nopţi şi-n zori de zi. 

    Ce este dragostea???                            
                       
                                       

  

      

Ce-i pasa...

Ce-i pasă lumii dacă mor,
Sau dacă mai trăiesc...ce-i pasă?...
Şi... dacă rănile mă dor...
Ce-ţi pasă ţie, că dorurile mă apasă?

Ce-ţi pasă dacă mai pluteşte-un dor?
Sau dacă inima îmi plânge-amar,
Tu eşti departe, mi-ai curmat al vieţii zbor
Te caut mereu, dar e în zadar...

În lume sunt am devenit un spectator...
(Un trist clovn, prinvind nefericit ...)
Încerc să-nţeleg de ce eşti doar un actor,
Ce-a plecat după spectacol... grăbit

Cuvinte tale-mi pălmuiesc obrazul,
Nu mă mai mir de brutalitatea lor...
Priviri de spini, îmi biciuie grumazul...
Sunt spectator, și-aş vrea, să redevin actor...   

De suflet!!!

IUBIREA!!!

Ori de câte ori întâlnim iubirea pură fără condiţii, ceva din sufletele noastre se schimbă. E ca şi cum încă o floare ar înflori pe tija cu multe inflorescenţe a sufletului nostru. Cum este să iubeşti fără condiţii? 
Să nu ai aşteptări, adică orice ar face acea fiinţă să înţelegi, din perspectiva ei -- poate că ceva ce te surprinde să-i fi fost provocat de o frică, de o durere veche, de un fel de a reacţiona ce nu corespunde cu tiparele tale, de o nelinişte, de o nevoie, de necunoaşterea de sine. Să continui să o iubeşti indiferent de cum se transformă relaţia voastră, căci iubirea nu este condiţionată nici de limitările fizice ori temporale, nici de constrângeri, de convingeri exterioare. Să te bucuri de iubirea pe care o simţi tu şi să nu condiţionezi ce simţi, de ceea ce simte fiinţa pe care o iubeşti. Iubirea este a ta, este în sufletul tău, nu este ce primeşti de la alţii. Să ştii că iubirea este, a fost şi va fi, numai că uneori sufletul tău nu o poate simţi, nu o poate trăi, din cauza propriilor frici, dureri, suferinţe. Să uiţi tot ce ai învăţat de la cei care nu ştiu cum e să iubească fără condiţii şi ţi-au transmis părerile lor, fricile, durerile, suferinţele, tiparele lor. Să poţi vedea sufletul celuilalt, dincolo de reacţiile minţii lui, de atributele mai puţin plăcute ale personalităţii lui. Să stai în tăcere, fără să ceri, fără să aştepţi nimic, doar să te bucuri că eşti acolo, că împărtăşeşti, că Dumnezeu te binecuvântează cu acea prezenţă, cu acea întâlnire în viaţa ta, cu acel dar. Să nu aştepţi nimic ca recompensă, ca şi cum ţi s-ar cuveni pentru ceea ce simţi, pentru ceea ce faci, pentru ceea ce eşti. Să te bucuri de nemurirea sentimentului tău de iubire, fiindcă şti că este adevărata bogăţie a sufletului tău. Să trăieşti starea de iubire, starea în care radiezi, emiţi iubire aşa cum o sursă de lumină emite raze. Să ştii că iubirea e totul, e mai presus de orice alt sentiment, oricât de puternic şi de dominant ţi s-ar părea acel sentiment. Să nu judeci, fiindcă iubirea eliberată de condiţii te ajută să priveşti în sufletele oamenilor, să îi vezi aşa cum sunt în realitate, dincolo de măştile ce şi le pun. Să fii iubire, aşa cum sufletul tău este iubire.

Un amore....

Despre ratiune si pasiuni- Profetul

Iar o preoteasa il ruga, zicand: “Vorbeste-ne despre Ratiune si despre Pasiuni.”
Si el raspunse:
“Sufletul vostru, adeseori, este un camp de lupta, unde ratiunea
si judecata se infrunta cu pasiunile si poftele voastre.
Pot fi eu pacificatorul sufletului vostru, spre a schimba
ura si dusmania din voi in unitate si melodie?
Dar cum as reusi, afara numai daca voi insiva nu sunteti, de asemeni,
Linistitori, ceva mai mult, prieteni ai chipului vostru interior?
Ratiunea si pasiunea sunt carma si panzele sufletului vostru mereu navigand.
Daca panzele si carma voastra se rup, nu puteti decat sa va clatinati
pe valuri la intamplare, ori sa ramaneti prinsi in impas in mijlocul marii.
Fiindca ratiunea, de una singura dominand, restrange intregul elan;
si pasiunea, liber lasata, e o flacara arzand pana la propria-i mistuire.
De aceea, fie ca sufletul vostru sa-si exalte ratiunea,
pana la inaltimea pasiunii, pentru ca astfel sa poata canta.
Iar ratiunea sa va conduca pasiunea astfel, incat aceasta sa poata dainui
in permanenta reinviere si ca pasarea Phoenix sa renasca din propria-i cenusa.
Potrivit e sa dati ratiunii si pasiunii aceeasi pretuire, ca si cand ati face-o
pentru doi oaspeti iubiti in casa voastra aflandu-se;
Cu siguranta, nu veti onora pe unul in dauna celuilalt, pentru ca,
dand mai multa atentie unuia, veti pierde dragostea si increderea amandurora.
Cand, printre coline, va odihniti la umbra racoroasa a plopilor argintii,
impartasindu-va din pacea ogoarelor si a pajistilor pana in zari intinzandu-se –
atunci inima voastra sa spuna in taina:.
Iar atunci cand bubuie furtuna, cand vantul naprasnic zdruncina padurea
si cad tunetul si fulgerul proclama maretia cerului, atunci inima voastra
sa sopteasca smerindu-se: „Creatorul se framanta in pasiunea-i”.
Si, fiindca sunteti un suflu in sfera Celui Puternic si o frunza
in padurea acestuia, asemeni Lui trebuie sa va odihniti in ratiune
si sa va miscati in miezul pasiunilor.”




                                      (Kahlil Gibran – Profetul)

Stand by me

Aripa frinta...

Acum, cand timpul s-a oprit

Cand mi-a ramas doar un sfarsit
In vis ma pierd iarasi cu firea
In noapte ce-mi intuneca iubirea

Cum de s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

In prag de nebunie ma indrept astazi subit
In care dintre fapte pe tine te-am ranit.
Cu ce-am gresit? iertare,vreau sincer sa iti cer.
As vrea sa uit de tot,poate as uita sa sper….

Am fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult mai mult,insa nu a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Puteai sa pui in viata mea un rost.

Nu vreau sa aud nici un cuvint.
Nu ma minti cu vorbe-n vant
Nu arunca promisiuni desarte 
Stiu mi-ai spus,,nu se mai poate''


Si totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns ca sa am ameteli,
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n noaptea mea de indoieli.


Fereasca Dumnezeu, daca mai poate,
Pe fiecare, de singuratate,
Acesta-mi pare lucrul cel mai greu,
Fereasca-ma pe mine,si pe tine Dumnezeu.


N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-e drag.
As fi putut sa spun: « Esti ca oricare”...
Dar nu vreau in noroaie sa te bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul din ea
Singur,ce as vrea sa nu cunoasca raul
In rest nimic n-ar mai conta.


Esti singura fiinta nepatata
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot iubi nici cand.


Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Unde vom fi atunci din nou noi, amandoi.


Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n noaptea cea dintai.

Tu esti o ramura plapanda
De liliac, de-abia inflorit
Eu... glas de codru vestejit 
Ce stie doar minciuna sa o vanda.


Nu ma iubi pe mine ca-s bandita
Poate atat de fericita... 
Daca odata soarta ma va mai lasa
Sa simt strangand in brate dagostea.


Intoarce-ti ochii-n alta parte
Pe altele privirea ta sa atinga
Catand la mine se prea poate
Sarmanii ochii tai sa planga.


De s-ar găsi cuvinte, zic,
Să poţi aşterne pe hârtie
Această mare bucurie
Ce-unore le pare un nimic, 

Atuncea s-ar mişca şi munţii,
Şi stâncile s-ar sfărâma;
Iar stelele din cer s-ar rupe,
Şi-oceanele ar îngheţa,


Şi norii s-ar preface-n lacrimi,
Şi toţi vulcanii ar erupe,
Şi s-ar mişca întreaga lume!
La fel ca intr-o noapte anume.


Iubesc acum lumea din vis,
Caci cea reala-i dura.
In ea traiesc ca-n paradis
Acolo, nu e ura.


Acolo tu,esti cum te stiu
Nu te ascunzi in tacere 
Cu tine pot acolo ca sa fiu
Si sa imi faci placere

Dar ma-nfior cind zorii vin
Cu ghiarele luminii.
Si-mi schimba paradisu-n chin
Eu vreau lumina lunii


Mai am speranta, nu-s zdrobita
Ca va veni o seara,
Si-o noapre fara de sfirsit
Cand zorii n-or sa-apara.


Si paradisul meu din vis,
Va fi pe totdeauna
Te voi iubi cum ti-am promis
Te voi iubi intr-una.


Ce azi iti spun...poate ca doare
Stiu iar iti scriu cuvinte idioate,
Mi-as dori sa strig in gura mare

Ca nu s-a stins,ca inca, se mai poate.

Aş vrea să strig, dar gura nu ascultă
Aş vrea să zbor, dar aripa mi-e frântă.
M-as departa de tine sa nu mai poti vedea
Cum plang din ochi durerea ce o varsa inima.


Mai este timp pentr-o cafea cu lapte,
Pentr-un sarut caldut si somnoros,
Prin asternuturi mirosind a noapte
Si dimineti pictate migalos.


Mai este timp pentru un ceas de viata,
Pentru o soapta calda in ureche,
Pentru un vis ucis de-o dimineata
Iubirea mea cea fara de pereche. 

Mai esti? Intreb acum parfumul tau!
Ce sta ascuns de mult in asternut, 
Si ma intorc in miezul noptii,
Spre dreapta ca sa te sarut .


Vezi tu! Eu am sperat ca poate,
In mana ta voi pune al  meu cap
Cu parul lung lasat pe spate,
Ai sa ma lasi la pieptul tau sa zac.


Atat de tristă-i aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!
Nu vrei sa vii, nu vrei sa-mi scrii, nu vrei nimic
Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...
Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că na-i pe cin-chema


Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovat
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.

Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.


Imi va fi dor
Imi va fi rece
Si timpul nu va vindeca...
Ci doar va trece.


PS


E-asa cum vrei tu, eu nu am pretentii 
N-am nici-un gând, iar tu nu ai intentii
Mai stii vorba aia ca tu nu stii sa minti 
As vrea sa-mi spui acum citind, ce simti?

                                         

Interviu cu Dumnezeu

-Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că:

• se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc să fie copii
• îşi pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi îţi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea,
• se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul,
• trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi căteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copii tăi?
- Să înveţe că:

• durează doar căteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece,
• un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin,
• există oameni care îi iubesc dar, pur şi simplu, încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele,
• doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit,
• nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să ierte pe ei înşişi.

- Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

Octavian Paler

Un nou inceput...

Mi-am intors privirea rece ,peste pragul amintirii,
Un fior adanc ma trece si din visele iubirii,
Au ramas doar mii de lacrimi si dorinte ne-mplinite,
Nascute in ani de patimi ca fantasme naucite.....
Si trecut-au ani de-a randul si peretii s-au surpat,
Insa tot imi fuge gandul fiindca inca n-am uitat,
Cantecul copilariei si mireasma ei ce-a dulce,
C-o tardiva duiosie inapoi ma readuce;
Ceata s-a lasat alene peste tot ce-a fost al meu,
Am ramas de la o vreme singura pe drumul greu....
Parca spinii ma inteapa,vantul dur ma biciuieste
Soptindu-mi mereu:
Astepta!Fiindca totul se plateste...
Peste urme mici agale,am calcat putin uimita,
Pasul e acum mai mare si eu tot nefericita...
Amintiri ascunse-n rame ,intr-un colt mai prafuit
Intrebandu-ma in taina :
Cu ce oare ai gresit?
Iata, totul se sfarseste ,ca si cand nici n-ar fi fost,
Sufletul multe-si doreste dar azi nu mai are rost...
Fiindca am platit deja chiar si ce n-am meritat,
Si ma-ntreb in sinea mea:
Doamne cum de m-ai uitat?
Intr-o lume cruda rece unde totul e trecut,
Si mereu cel slab plateste si pacatul nefacut..

La rascrucea dintre drumuri am privit cu nonselanta,
In lumina calduroasa am zarit o noua sansa ;
Chiar de am sa-nfrunt durere,dor si lacrimi la un loc
Am sa-nfrang din nou tacerea,am sa calc chiar si prin foc,
Fiindca vreau ca-n viata asta sa mai pot fi fericita,
Chiar de rana inca doare,chiar de tot n-am fost iubita...
Nu-mi mai pasa-n lumea asta de nimic sau nimeni poate,
Fiindca ce-am unit cu bine, raul nu poate desparte!

Este suficient sa ma privesc in oglinda in fiecare dimineata ca sa-mi dau seama ca totul in viata se intampla cu un rost, este suficient sa privesc in adancul propriilor ochi si sa vad ca acestia nu se intristeaza in timp ce ma privesc indraznet. Ma incearca un sentiment de mandrie pentru ca, dupa atatia ani de neliniste, de deziluzii, de mici impliniri si mari esecuri, privirea mea refuza sa se uite in jos. Daca ochii copiilor mei, acum si ei oameni in toata firea, ma privesc drept in ochi si nu se rusineaza stiind ca cea pe care o iubesc este mama lor, atunci mai mult ca sigur ca viata mi-a dat tot ce i-am cerut.
Iubirea mi s-a parut intotdeauna fara sens, o speranta inutila si fada, de care noi oamenii ne agatam in incercarile noastre esuate de a ne infrumuseta viata si pentru a trasa existentei insasi un sens. Si cu toate acestea, am cautat-o cu infrigurare indiferent de varsta pe care am atins-o: la 16 ani vedeam in orice baiat ce incerca sa-mi aduca dovezi ostentative ale iubirii sale adolescentine imaginea marii mele iubiri. “Daca este, inima o sa-l recunoasca cu siguranta, caci ea nu se insala niciodata”. Inima mea se insela insa de fiecare data.
La 20 de ani, multele si desele iubiri s-au evaporat intr-o unica si mare iubire. Daca toti ceilalalti barbati din univers s-au contopit violent si definitiv intr-unul singur, acum cu siguranta ea trebuie sa fie unica iubire. Iubirea totala, cu fulgere si scantei, cu vertij si insomnii, iubirea sofisticata si simpla in care am crezut pana aproape de aroganta nu a fost sa fie insa si eterna iubire. Mi-au trebuit inca 20 de ani ca sa descopar acest lucru.
Dupa ani de casnicie, marea iubirea a devenit marea povara. O casnicie in care nu mai reusesti sa-ti descifrezi propria valoare, o casnicie care iti inabusa realele tale calitati, o casnicie care te face sa te simti o femeie neimplinita si nefericita, o casnicie care te face sa devii o mama trista, lipsita de incredere in sine si de vitalitate nu mai are nimic in comun cu ireala casnicie a visurilor tale.
Dupa 20 de ani de casnicie, nici urma de entuziasm, de erotism, niciun strop de timp pentru descifrarea marilor secrete ale iubirii. Doar indolenta si deteriorare... De la iubire pura s-a ajuns la o ura plina de respect, iar de la ura civilizata s-a ajuns la una caricaturala si diforma. Cum? De ce? Nu cunosc raspunsul acestor intrebari, insa ruptura care s-a produs intre noi nu ar fi putut fi vreodata resudata. La 40 de ani, am vazut cat de inalt este zidul ridicat in fata mea si abia atunci m-am speriat de vidul din spatele lui.

O casnicie trebuie sa o traiesti si nu sa fi condamnat sa asisti la ea. Am capitulat... Am abandonat drumul gresit pe care pornisem. Am invatat sa las in urma regrete, lacrimi si incredere si sa zambesc doar amintirilor placute. Mi-a fost rusine ca nu am putut sa-mi feresc copiii in totalitate de esecurile mele, ca am fost atat de slaba ca nu le-am putut purta doar de una singura, ca vazandu-mi lacrimile, au inteles realitatea care se ascunde dincolo de ele. 

 

Am obosit...

Sunt momente în viaţă când am obosit să mai luptăm. Am obosit să ne mai punem întrebări, să mai răspundem şi să aflăm de ce trăim.
Ne târâm paşii obosiţi pe coridorul tăcerii şi căutăm să vedem lumina de la capătul tunelului. Umerii ne sunt lăsaţi de poverile care ne apasă şi faţa este ridată de prea multă îngrijorare. Oftăm, şi, odată cu oftatul încercăm să dăm afară tot ce ne frământă. Respirăm sacadat, privim în jur şi realizăm că am obosit. Nu mai suntem acei luptători de altădată care nu se îngrijorau din toată nimica. Nu mai suntem în stare să stăm în prima linie de atac, ci, ne fofilăm pe undeva prin spate. Am vrea ca măcar iluzia puterii să o avem, dar şi aceea s-a spulberat. Ne încurajăm, mai facem câţiva paşi din ambiţie, după care ne oprim din nou. Pur şi simplu nu merge! Oricât am nega că nu am obosit, adânc, în sufletul nostru ştim că ne simţim ca o frunză în descompunere: putredă şi ruginie. Mergem la doctori, psihologi, psihiatri pentru că vrem soluţii. De ce nu putem pur şi simplu să ignorăm starea de moleşeală care ne cuprinde trupul şi sufletul şi să mergem înainte? Trist este că nici ei nu au o soluţie. De ce? Pentru că şi ei sunt obosiţi, au obosit să caute soluţii şi au obosit să admită că sunt puternici, că deţin răspunsuri. Şi, un om obosit, cum ar putea ajuta un alt om obosit?
Totuşi…continui. Mergi pe stradă cu paşi vioi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, râzi la glumele făcute, te amesteci prin mulţime şi zi de zi tragi de tine spunându-ţi: ”Am să ignor acest sentiment. Va dispărea el odată şi odată. Merge şi aşa.” Ştii cum e? Imaginează-ţi că ai o mână care te doare. Tu ignori durerea. Ea persistă. Peste câteva săptămâni, mâna se înegreşte. Ignori şi acest lucru. Durerea ţi-a urcat până la umăr şi toată mâna îţi este amorţită. Peste câteva zile, mori. Cauza: mâna care te durea la început.
Să nu crezi că dacă ignori sentimentul de oboseală acesta va dispare. Trebuie să faci faţă realităţii! E greu, ştiu. Mai ales pentru oamenii energici, obişnuiţi să deţină controlul şi să fie mereu pregătiţi de luptă. Dar…de ce să ne minţim singuri? Vine vremea când trebuie să tragem puţin pe dreapta, să ne odihnim, să aflăm cauza oboselii şi să mergem mai departe. Doar aşa vom putea să redevenim ce am fost! Data viitoare să nu-ţi fie frică să te uiţi în oglindă şi să spui: Am obosit! Toţi o facem…

                                                              





















                             

Tine minte: timpul nu aşteaptă pe nimeni!

Preţuieşte fiecare moment pe care îl ai! Preţuieşte-l şi mai mult pentru că ai pe cineva drag alături cu care merită să îţi petreci timpul.





Imaginează-ţi că există o bancă care îţi creditează în fiecare dimineaţă contul cu 86.400 lei. E un cont special. În fiecare seară şterge tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în timpul zilei.
Ce ai face? Nu ai scoate până la ultimul bănuţ din acel cont?

Fiecare dintre noi avem un astfel de cont. Se numeşte TIMP.

În fiecare dimineaţă te creditează cu 86.400 de secunde. În fiecare noapte trece la pierdere tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în mod util. Nu are sold, nu transferă ce nu ai folosit de la o zi la alta. În fiecare zi îţi deschide un nou cont. Dacă nu foloseşti tot depozitul dintr-o zi, e pierderea ta.

Nu există recuperare, nu se poate lăsa pe mâine. Trebuie să foloseşti depozitul zilei de azi.

Investeşte-l în aşa fel încât să obţii maxim de sănătate, fericire şi succes.

Ceasul ticăie. Profită din plin de fiecare zi.

• Pentru a realiza valoarea UNUI AN, întreabă un student care şi-a picat examenele.
• Pentru a realiza valoarea UNEI LUNI, întreabă o mamă care a dat naştere prematur copilului ei.
• Pentru a realiza valoarea UNEI SĂPTĂMÂNI, întreabă editorul unui ziar săptămânal.
• Pentru a realiza valoarea UNUI MINUT, întreabă o persoană care a pierdut trenul.
• Pentru a realiza valoarea UNEI SECUNDE, întreabă un şofer care tocmai a evitat un accident.
• Pentru a realiza valoarea UNEI FRACŢIUNI DE SECUNDĂ, întreabă persoana care a câştigat medalia de argint la Olimpiade.

Viata nu-i un joc

Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e Istorie, Mâine e Mister iar Azi e un Cadou… Bucură-te de el!”





Cu câţiva ani în urmă, Brian Dyson, preşedintele Coca Cola, a ţinut un discurs la o universitate despre legătura dintre muncă şi celelalte “responsabilităţi” pe care fiecare dintre noi le avem în viaţă.

“Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu 5 mingi în aer.

Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer.

Curând vei înţelege că munca este o minge de cauciuc, dacă o scapi va reveni înapoi. Celelalte patru mingi însă, sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, se va zgâria, crăpa sau chiar sparge. Nu va mai fi niciodată la fel.

Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine echilibru în viaţă. Cum?

• Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.
• Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.
• Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.
• Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.
• Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.
• Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.
• Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.
• Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.
• Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modlitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.
• Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.
• Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.
• Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.
• Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.

•