Cu câta usurinta sustin unii ca ma cunosc! Dar nu stiu aproape nimic despre mine.
Îmi cunosc numele, stiu câteva detalii despre viata mea, îmi observa faptele, dar nu îmi cunosc povestea si nu îmi cunosc sufletul.
Vad ce fac, dar nu cunosc rationamentele actiunilor mele.
Aud ce spun, dar nu stiu ce gândesc.
Vad ceea ce le arat din mine, dar nu stiu ce simt în interiorul meu.
Si totusi, ei cred ca ma cunosc. Ei cred ca stiu când sunt cu adevarat fericita si când sufar. Ei cred ca stiu cum arat fara masca, pe care o port uneori pentru a fi acceptata, sau pentru a ma proteja.
Ei cred ca au dreptul sa îsi dea cu parerea si sa ma judece pentru ceea ce sunt. Îmi catalogheaza alegerile ca fiind greseli si nu îmi înteleg motivatiile. Ma eticheteaza judecând dupa prejudecati proprii.
Si totusi, ei nu ma cunosc. Deloc.
Vrei sa ma cunosti?Nu imi privi chipul si nu trage concluzii dupa citeva cuvinte pe care le rostesc,nu imi evalua inteligenta si maturitatea dupa virsta,nici dupa studii si nici dupa conditia mea sociala.Nu ma privi prin prisma lucrurilor pe care le am,pentru ca acestea nu arata ca am tot ce imi trebuie,nu asculta povesti despre mine si nu ma privi prin ochii altora,pentru ca fiecare ma vede diferit si prea putini ma vad asa cum sunt cu adevarat.Nu imi cataloga sensibilitatea,moralitatea si valorile in functie de greselile din trecut,pentru ca nu cunosti conjuncturile care au dus la infaptuirea acelor greseli.Nu ma judeca dupa oamenii din anturajul meu pentru ca exista motive pentru care acestia fac parte din viata mea,pe unii dintre ei neavind dreptul sa-i aleg.Vino si traieste alaturi de mine o perioada de timp,sa vezi tot ce mi se intimpla,tot ce fac si tot ce indur.Vino sa imi
vezi nemultumirile si framintarile interioare.Vino sa vezi de cite ori sunt neindreptatita,sa imi vezi toate starile,de la bucurie pina la tristete adinca.Sa vezi cum rid atunci cind ar trebui sa pling,si cum alin durerile altora altora,in timp ce durerile mele se sufoca.Vino sa vezi la cite trebuie sa renunt si cite trebuie sa imi refuz,de multe ori din dragoste pentru altii.Vino sa vezi cum gresesc si cite regrete adun,dar si cit de mult iert.Vino sa imi cunosti temerile,sa vezi cum sunt supusa esecului,in ciuda eforturilor pe care le fac.Vino sa imi cunosti universul,trecutul si visele...sa vezi cum primesc doar o parte infima din iubirea de care am nevoie si pe care o merit...sa vezi cit daruiesc si cit primesc inapoi...si toate acestea,numai traind alaturi de mine...
Iubirea este pe cale să fie dată uitării în lumea în care trăim. Aprindeţi-i flacăra şi daţi lumină din lumină, daţi flacăra iubirii mai departe printre oameni, să nu uite că din iubire s-au născut, în iubire trebuie să trăiască şi în iubire trebuie să moară!

vineri, 22 martie 2013



Sunt oameni cu care comunic într-un fel ridicol, tinându-i afara, în fata usii sufletului meu. Nu am curajul sa deschid usa larg spre a le permite sa între, ci o tin întredeschisa, comunicând printr-un spatiu foarte îngust, prin care abia reusim sa ne vedem. 
Uneori sunt nevoita sa-i închid cuiva usa în fata si sa nu o mai deschid niciodata. 
Iar câteodata îmi vine sa arunc cheia, pentru a nu fi tentata sa deschid usa atunci când ma simt prea singura...
Eram cândva deosebit de ospitaliera, primind cu bucurie în sufletul meu, pe oricine dorea. 
Acum, am ajuns sa ma tem de aceia care ar putea da buzna, intrând cu rautati dupa ei, cu scopuri proprii si fara niciun sentiment frumos. 
Unii au navalit în sufletul meu aducând cu ei minciuni si „te iubesc”-uri pline de ipocrizie. Altii au intrat aducând noroi dupa ei, iar eu înca si acum mai fac curat în urma lor. Iar atunci când au plecat au luat tot ce au putut, tot ce am avut mai bun si mai frumos, lasându-ma saraca si singura. 
Înca mi-e teama sa deschid larg usa sufletului meu... înca mi-e teama de invadatori... 
De aceea înca mai relationez prin spatiul îngust al usii întredeschise, într-un mod absolut ridicol... 
si mai sunt si momente în care tin usa închisa si sunt tentata sa ascund cheia...
Nu întotdeauna îmi este usor sa aleg atunci când trebuie sa iau decizii de care ar putea depinde viata mea.Cel mai greu de ales este atunci când trebuie sa-mi împac si ratiunea si inima... pentru ca de obicei inima ma ademeneste cu promisiuni frumoase, iar ratiunea ma opreste aducându-mi argumente care ma pun la adapost...În timp ce inima ma impinge cu toata forta catre decizia de a ma arunca orbeste înainte, ratiunea intervine puternic, facând apel la experiente din trecut, la dezamagiri si la lacrimi, obligându-ma sa pun în balanta avantaje si dezavantaje… si astfel începe agonia ratacirii printre mii de întrebari si temeri
existentiale…Da, este foarte greu sa alegi între binele sufletului si binele constiintei, pentru ca de cele mai multe ori, acestea nu coincid. Si atunci nu îmi ramâne decât sa amân sa iau decizia si sa astept. Astept un semn, un om, o revelatie, ceva care sa faca decizia usor de luat… Astept o rasturnare de situatie care sa îmi impuna alegerea…Însa, dupa ce am ales un drum, nu ma mai întorc, chiar daca alegerea mea ma împarte efectiv în doua...


Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)
Banco de Imagenes Gratuitas
Banco de Imagenes Gratuitas