Am obosit...

Sunt momente în viaţă când am obosit să mai luptăm. Am obosit să ne mai punem întrebări, să mai răspundem şi să aflăm de ce trăim.
Ne târâm paşii obosiţi pe coridorul tăcerii şi căutăm să vedem lumina de la capătul tunelului. Umerii ne sunt lăsaţi de poverile care ne apasă şi faţa este ridată de prea multă îngrijorare. Oftăm, şi, odată cu oftatul încercăm să dăm afară tot ce ne frământă. Respirăm sacadat, privim în jur şi realizăm că am obosit. Nu mai suntem acei luptători de altădată care nu se îngrijorau din toată nimica. Nu mai suntem în stare să stăm în prima linie de atac, ci, ne fofilăm pe undeva prin spate. Am vrea ca măcar iluzia puterii să o avem, dar şi aceea s-a spulberat. Ne încurajăm, mai facem câţiva paşi din ambiţie, după care ne oprim din nou. Pur şi simplu nu merge! Oricât am nega că nu am obosit, adânc, în sufletul nostru ştim că ne simţim ca o frunză în descompunere: putredă şi ruginie. Mergem la doctori, psihologi, psihiatri pentru că vrem soluţii. De ce nu putem pur şi simplu să ignorăm starea de moleşeală care ne cuprinde trupul şi sufletul şi să mergem înainte? Trist este că nici ei nu au o soluţie. De ce? Pentru că şi ei sunt obosiţi, au obosit să caute soluţii şi au obosit să admită că sunt puternici, că deţin răspunsuri. Şi, un om obosit, cum ar putea ajuta un alt om obosit?
Totuşi…continui. Mergi pe stradă cu paşi vioi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, râzi la glumele făcute, te amesteci prin mulţime şi zi de zi tragi de tine spunându-ţi: ”Am să ignor acest sentiment. Va dispărea el odată şi odată. Merge şi aşa.” Ştii cum e? Imaginează-ţi că ai o mână care te doare. Tu ignori durerea. Ea persistă. Peste câteva săptămâni, mâna se înegreşte. Ignori şi acest lucru. Durerea ţi-a urcat până la umăr şi toată mâna îţi este amorţită. Peste câteva zile, mori. Cauza: mâna care te durea la început.
Să nu crezi că dacă ignori sentimentul de oboseală acesta va dispare. Trebuie să faci faţă realităţii! E greu, ştiu. Mai ales pentru oamenii energici, obişnuiţi să deţină controlul şi să fie mereu pregătiţi de luptă. Dar…de ce să ne minţim singuri? Vine vremea când trebuie să tragem puţin pe dreapta, să ne odihnim, să aflăm cauza oboselii şi să mergem mai departe. Doar aşa vom putea să redevenim ce am fost! Data viitoare să nu-ţi fie frică să te uiţi în oglindă şi să spui: Am obosit! Toţi o facem…

                                                              





















                             

Tine minte: timpul nu aşteaptă pe nimeni!

Preţuieşte fiecare moment pe care îl ai! Preţuieşte-l şi mai mult pentru că ai pe cineva drag alături cu care merită să îţi petreci timpul.





Imaginează-ţi că există o bancă care îţi creditează în fiecare dimineaţă contul cu 86.400 lei. E un cont special. În fiecare seară şterge tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în timpul zilei.
Ce ai face? Nu ai scoate până la ultimul bănuţ din acel cont?

Fiecare dintre noi avem un astfel de cont. Se numeşte TIMP.

În fiecare dimineaţă te creditează cu 86.400 de secunde. În fiecare noapte trece la pierdere tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în mod util. Nu are sold, nu transferă ce nu ai folosit de la o zi la alta. În fiecare zi îţi deschide un nou cont. Dacă nu foloseşti tot depozitul dintr-o zi, e pierderea ta.

Nu există recuperare, nu se poate lăsa pe mâine. Trebuie să foloseşti depozitul zilei de azi.

Investeşte-l în aşa fel încât să obţii maxim de sănătate, fericire şi succes.

Ceasul ticăie. Profită din plin de fiecare zi.

• Pentru a realiza valoarea UNUI AN, întreabă un student care şi-a picat examenele.
• Pentru a realiza valoarea UNEI LUNI, întreabă o mamă care a dat naştere prematur copilului ei.
• Pentru a realiza valoarea UNEI SĂPTĂMÂNI, întreabă editorul unui ziar săptămânal.
• Pentru a realiza valoarea UNUI MINUT, întreabă o persoană care a pierdut trenul.
• Pentru a realiza valoarea UNEI SECUNDE, întreabă un şofer care tocmai a evitat un accident.
• Pentru a realiza valoarea UNEI FRACŢIUNI DE SECUNDĂ, întreabă persoana care a câştigat medalia de argint la Olimpiade.

Viata nu-i un joc

Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e Istorie, Mâine e Mister iar Azi e un Cadou… Bucură-te de el!”





Cu câţiva ani în urmă, Brian Dyson, preşedintele Coca Cola, a ţinut un discurs la o universitate despre legătura dintre muncă şi celelalte “responsabilităţi” pe care fiecare dintre noi le avem în viaţă.

“Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu 5 mingi în aer.

Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer.

Curând vei înţelege că munca este o minge de cauciuc, dacă o scapi va reveni înapoi. Celelalte patru mingi însă, sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, se va zgâria, crăpa sau chiar sparge. Nu va mai fi niciodată la fel.

Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine echilibru în viaţă. Cum?

• Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.
• Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.
• Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.
• Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.
• Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.
• Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.
• Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.
• Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.
• Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modlitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.
• Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.
• Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.
• Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.
• Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.

• 
  

Iluzii desarte...false sperante...???

CINE SUNT EU,NOI?CE INTREBARE BANALA!
AI UITAT?ALUNECA-NCET ADEVARUL PE SFOARA
CONDUSI DE MESCHINE SI CRUDE MIGRENE
CE-NTRUPESC LAURI SI TRONURI MONDENE.
TE-AMETESC SI-TI SPUN CA TOTUL E BINE
TRESARE OARE SAU NU?INIMA-N MINE?
CLOVNI SI BALOANE SE SPARG SUB CLAR LUNA
CE SERVITI?HAI VA ROG!MINCIUNICA NU-I BUNA?
CE GREA IMI E MINTEA SI HAOSU-I GAND
MA ZBAT IN DURERE SI BOALA PLANGAND
COPII AU VISE SI CRESC DOAR VISAND
INTR-O LUME ALATURI,O LUME DE GAND
ARCANU ALUNGA TATII DE-ACASA
PE STEAG NU-S CULORI,ACUM E O COASA
IAR EU PLIN DE TINA,FALS DAU SA ZAMBESC
FARA DINTII DIN FATA-BISNITARII AUR TOPESC
MINCIUNA-I FATIS SAU PE FATA!NU-I BAI,CA E LA MODA
PICIOARELE-S LUNGI ALE EI PE COMODA
IN FORME VOLUPTOASE SCLAVIA ACUM E O DOAMNA
IMBRACATA-N HARTII SI LEGI..FACUTE SA NE ADOARMA
HAZNAUA E PLINA DE OJA SI VORBE DE BARFA
UN TAROT CAP DE MORT SI PE VERSO O TARFA
TRECUT-AM PRIN VIATA-CHIAR RANDUNICI OBOSESC
CE GREU LE E FRACUL SI ZORII MIJESC
ZORI GREI PLUMBURII,TOPITI IN FOCUL DIN ROUA
SI-N TARA E HAOS SI E FOAME SI PLOUA
O PLOAIE DE VISE UMANE CE-S SMULSE
PURTATE DE VANT ARUNCATE SI-APUSE
TOATE SE-NDREAPTA,SPRE UN SFARSIT DE ERA
MIREASMA SI IZ-AROMA CU EFECT DE SERA
CERNITE MI-S BUCLELE SI OGLINDA E GOALA
O SPARG IN MAI MULTE DE NECAZ SI DE BOALA
PANA CAND?PAPAGALUL NTREABA-N SURDINA
SPERIAT DE ECOU SI DE VAGA LUMINA
DE UNDE PENTRU TCHIBO SA SCRIU PUTERE GASESC?
CAND ZADARNICA-I FIREA SI ROSTU-I PROSTESC?
SUNT IMPLINIT CA MAI POT SA GANDESC!
SI SA SCRIU DE-A MEA VIATA-E TOT CE-MI DORESC!
MA PIERD PRINTRE MORMINTE CU CRUCI APLECATE
SA MAI SPER CA MACAR PE AICI E DREPTATE?
LEHAMITE-AI MARE SI JINDU-I ISPITA
CE SA SPER?CAND SPERANTA DEJA-I PITITA…
SI TOTUSI SPERANTE MAI AM,CA SUNT OM
IMPLINIT SAU PIERDUT DUS CU VORBA,PARDON
SI M-ADUN DE PRIN LUME,DE PRIN VISE,DEPARTE
SI MA ROG..PENTRU LUME!DOAMNE! DESPARTE!
SI URA SI HAOS SI FOAME SI BOLI SI TOATE CE-S RELE
AI GRIJA DE NOI,DE COPII ,DE MAME,DE VISELE MELE
SI POARTA CE-I RAU INSPRE PUSTIE-DEPARTE,SI-ALINA
SUFLETELE NOASTRE PIERDUTE…DA-LE LUMINA!
EU INCERC SA-MI ADUN NESPERATE-MI SPERANTE…
SA CRED CA VREODATA SE V-AMPLINI…
ACESTE BOLNAVE ILUZII DESARTE..
LE-ALUNG SI LE CHEM ZI DE ZI…

Despre iubire

“E greu să nu iubeşti, e greu să şi iubeşti, dar cel mai greu este să iubeşti în zadar”

Iubirea este cea dintâi lege nescrisă a umanităţii, camuflată sub emblema constrângerii, descătuşată prin voinţă, venerată abia când zace în apusul propriu.
Se frâng penele pe pasărea eternităţii când deşertăciunea bate posesiv la poarta miracolului. Când scapă de gheara sublimă a durerii, scapă de speranţă, se adânceşte în ecoul trist al eului. Puful se simte rigid, exagerat, vechi. Suflat, zboară sub privirile confuze ale trecutului, înainte şi în cerc, niciodată înapoi.
Pene…Puf…Fără, viaţa este aşezată aleatoriu între haos şi resemnare. Răul necesar e tocmai ceea ce dorim şi nu avem, uneori şi ceea ce avem şi nu dorim. Mai rar însă. Şi nu atât de intens. Iluziile se nasc din cunoaştere, sunt crescute de speranţă şi mor, absent şi rece, în braţele iubirii neîmplinite.
Sentimentul pateticului aduce greutatea relativă a unei vieţi pierdute. Lipsa iubirii e pasul imortalizat între neştiinţă şi risipă. Iubirea în sine este o cauză care cere efect, este un glob de cristal care aşteaptă admiraţia inocentă din ochiul necunoscător, este o mare finită indecisiv care-şi lasă marinarul să cerceteze fiecare strop, într-un cerc îndoielnic, dornic de a ieşi de sub tipar.
Iubirea e peste tot, în aer, în apă, în frunze, în suflet. Să nu iubeşti e ca şi cum vântul s-ar izbi violent de o flacără uriaşă, iar aceasta i s-ar împotrivi. Lipsa răneşte mai mult persoana, o adânceşte în durere mai mult decât dacă ar iubi.
Oamenii vor să iubească. Şi mi se pare firesc. Destinul însă, îi separă în două categorii eterogene: iubitorii de sine şi iubitorii de toate. Primii, conceptual acceptată ideea rangului privit în individualitate, sunt autodeterminanţi, aflaţi cu o scânteie în faţa adevărului impur şi mult prea mult în urma purităţii adevărate. Pe un loc secund, dar în esenţă discutabil, sunt cei care iubesc ceea ce li s-a dat, de la o floare banală şi atrăgătoare, până la o rază de soare ce cade pe buzele înaripate.
Iubirea trebuie căutată stăruitor, cerută involuntar şi obraznic, temător şi plin de pasiune, ca până la urmă să fie obţinută decisiv în aspectele imediat următoare.
E greu să iubeşti, nu zice nimeni că nu este, însă e şi frumos. Sacrificiul, pornit din degetul vinovat al reflexului, este marca iubirii absolute, unitară în conţinut şi farmec. Povara adaptării este subjugată, minimalizată şi distrusă, abia când iubirea se cuibăreşte ofensiv între doi, un el şi o ea. Este importantă ordinea, nu pot să nu remarc. Când avem o iubire adevărată, ea face primii paşi în sufletul fetei, prin ochii băiatului. Ar fi vorba de sincronizare după unii, însă eu păstrez o ordine, tocmai pentru a dovedi acest surplus de entuziasm, energie, instinct degajat şi concentrat, între un el şi o ea. Când ea are întâietate în ochii băiatului, se numeşte flacără aprinsă şi menţinută de adevăr, de adevărul extramundan. Când băiatul are întâietate se numeşte ochi feminin, o echilibrare a simţurilor între cele două naturi, posesivă şi agresivă. Pe cât de aiurea ar părea, agresivă e întotdeauna femeia. Agresivă cu ea însăşi. Ar iubi şi dincolo de mare dacă ochii cuiva nu ar adânci-o în absolut. Nu se mulţumeşte cu nisipul, nu se mulţumeşte cu marea, nu s-ar mulţumi nici cu orizontul, în cazul în care inima s-ar întinde peste cele patru zări: te zăresc pe tine, mă zăreşti pe mine, noi zărim iubirea, ea şi fericirea!
Cineva ar fi trebuit să spună până acum: “Te iubesc. Nu pentru că eşti diferit de ceilalţi, nu pentru că te asemeni cu mine, nu pentru că ne transformăm în contraste, nu pentru că vei fi la fel ca ei într-un final. Te iubesc. Definiţia cea mai concretă, explicaţia cea mai pătrunzătoare în propria-i cunoaştere este tocmai aceasta: Te iubesc.” Să găseşti cuvinte pentru iubire înseamnă să te regăseşti, ori iubirea presupune un avânt spre visare, spre oportunitatea de a ieşi din schema logică a timpului ce te coordonează. Ar fi trebuit să pună cineva până acum punctul pe “acel” timid, inofensiv, neutru. Dacă timpul mi-a dat mie şansa, sunt fericită. Dacă iubirea mi-a dat această şansă, sunt şi mai fericită. Dacă însă oamenii, ignoranţi crescuţi în sângele cunoaşterii selective, mi-au lăsat cuvintele, iar eu le-am legat într-o ordine fericită, plăcută auzului şi stratului gros al aparenţei, atunci mă întristez. Cuvântul e ca un gest gol, golit de orgoliu, golit de el însuşi. Cuvântul e mai frumos ca gestul, dar la fel de înşelător, sau poate chiar mai mult. Ce e dincolo de cuvânt nu e la îndemâna mea. Ţine de pregătirea intensivă a spiritului, ţine de puterea de autodeterminare. Şi oricum, nu se află decât până într-un punct. Cam de unde începe neputinţa de a asocia un sunet altuia.

Să iubeşti în zadar e un fapt de o gravitate accidentală. E greu până în zorii zilei, când soarele vesel, cu o inimă de copil. Zvârcolirea nu o vede nimeni, însă reacţia timpului o văd toţi. Acolo unde e speranţă, e mai întâi iubire. Iar unde e iubire, orice e posibil. Dacă e să fie, va fi indiferent de piedici; dacă nu e să fie, nu va fi, dar vor rămâne răni.
Gândul e cel mai mare duşman al îndrăgostitului. Îi oferă ipoteze. Iar inima le acceptă. Lupta moare acolo unde nu e iubire şi acolo unde gândul biruie sufletul. De aceea, a iubi în zadar mi-e tot una cu a iubi cu gândul.
În fine, părerile personale şi izolate de cazurile dramatice, răsuflate, probabil că nu vor conta.
Sper să rămână în suflet iubirea şi în gând realitatea. Pentru că iubirea e una şi realitatea e alta. Dar se susţin reciproc. Când e greu în iubire, te refugiezi în realitate. Când e greu în realitate, te refugiezi în iubire. Poate de aceea omului i s-a dat un singur trup. Să nu mai alerge atât.

Departarea...

Inima unei femei si rugaciunea sufletului catre Dumnezeu !