Sunt oameni cu care comunic într-un fel ridicol, tinându-i afara, în fata usii sufletului meu. Nu am curajul sa deschid usa larg spre a le permite sa între, ci o tin întredeschisa, comunicând printr-un spatiu foarte îngust, prin care abia reusim sa ne vedem.
Uneori sunt nevoita sa-i închid cuiva usa în fata si sa nu o mai deschid niciodata.
Iar câteodata îmi vine sa arunc cheia, pentru a nu fi tentata sa deschid usa atunci când ma simt prea singura...
Eram cândva deosebit de ospitaliera, primind cu bucurie în sufletul meu, pe oricine dorea.
Acum, am ajuns sa ma tem de aceia care ar putea da buzna, intrând cu rautati dupa ei, cu scopuri proprii si fara niciun sentiment frumos.
Unii au navalit în sufletul meu aducând cu ei minciuni si „te iubesc”-uri pline de ipocrizie. Altii au intrat aducând noroi dupa ei, iar eu înca si acum mai fac curat în urma lor. Iar atunci când au plecat au luat tot ce au putut, tot ce am avut mai bun si mai frumos, lasându-ma saraca si singura.
Înca mi-e teama sa deschid larg usa sufletului meu... înca mi-e teama de invadatori...
De aceea înca mai relationez prin spatiul îngust al usii întredeschise, într-un mod absolut ridicol...
si mai sunt si momente în care tin usa închisa si sunt tentata sa ascund cheia...
Nu întotdeauna îmi este usor sa aleg atunci când trebuie sa iau decizii de care ar putea depinde viata mea.Cel mai greu de ales este atunci când trebuie sa-mi împac si ratiunea si inima... pentru ca de obicei inima ma ademeneste cu promisiuni frumoase, iar ratiunea ma opreste aducându-mi argumente care ma pun la adapost...În timp ce inima ma impinge cu toata forta catre decizia de a ma arunca orbeste înainte, ratiunea intervine puternic, facând apel la experiente din trecut, la dezamagiri si la lacrimi, obligându-ma sa pun în balanta avantaje si dezavantaje… si astfel începe agonia ratacirii printre mii de întrebari si temeri
existentiale…Da, este foarte greu sa alegi între binele sufletului si binele constiintei, pentru ca de cele mai multe ori, acestea nu coincid. Si atunci nu îmi ramâne decât sa amân sa iau decizia si sa astept. Astept un semn, un om, o revelatie, ceva care sa faca decizia usor de luat… Astept o rasturnare de situatie care sa îmi impuna alegerea…Însa, dupa ce am ales un drum, nu ma mai întorc, chiar daca alegerea mea ma împarte efectiv în doua...
