Dorinta

Nu pot spera,nu pot simti,nu pot visa.
Odata...poate am putut.
As vrea sa am lumina-n calea mea.
Sa pot zari din nou un inceput.

Dezamagiri au fost si vor mai fi,
Totul e nestatornic...efemer,
Privesc in jurul meu...as vrea sa pot zimbi,
Oare-i prea mult,ceea ce cer?

Pe aripile viselor tirzii
Mi-e teama sa ma las purtata.
Emotii vii in inima imi zbat
Si-mi amintesc de altadata.

De am gresit ca am simtit prea mult,
Sau poate prea putin...nu stiu,
Dar vreau o sansa,un semn macar
Ca nu e prea tirziu.

Zaresc in jur doar masti ce-si joaca rolul
Pe-o scena fara de povesti
Ce nu stiu ce inseamna dorul
Sau cum e cind iubesti.

Nu vreau decit un suflet linga mine,
Iubind durerea sa mi-o ia.
Sa-mi de-a din nou vointa si putere
Sa pot spera,sa pot simti,sa pot visa.

O FLOARE FRANTA...

Mi-e sufletul vasc, parazit, cu radacina adanca,
Mi-e inima plansa de dor, menghina-stransa.
Pulseaza un sange negru-amarui,
As vrea sa-mi vars ura, de jale si n-am cui.

Trecut-a o vreme, trait-am regeste,
Iubite-ne-am sfant si suflete cleste.
Dar azi mi-e si frica sa stiu cat e ceasul,
Cand stiu ca acasa ma-npunge vrajmasul.

Ca orisice om, de mic, ne-e ursit,
Tot ce prin viata avem de trait
Si tare mi-e frica si sper sa ma-nsel,
Ca-n degetul meu nu-ncape inel-

Nici lanturi ce leaga, nici lacat ce strange,
Nici cheie cu cifru, nu cred c-ar ajunge
O inima plansa si alta in sange,
Pe una voiasa, pe cealalta inger.

Nici mana mea aspra, noaptea in pat,
Pe pielea ta fina sa-i vina de hac,
Nici ochii mei plansi, nici inma cruda,
Oftatul in lacrimi – pe veci sa te-asurda.

 Tot ce-mi doresc-”sa ma iubesti cum sunt”!
Un suflet il ai-”imi pare rau, l-am frant”!
M-ai da-mi inca-o sansa si hai sa sadim,
“O floare”a noastra si hai s-o iubim!!

Amintirile-s raiul din care nu te poate scoate nimeni.Sa ramanem mereu aceeasi.Exista frunze care nu cad chiar daca vantul bate puternic si oameni care nu se uita chiar daca iubirea e o lege a naturii.Acesta sunt eu fara glas doar inima si suflet,uita-ma de vrei sau poarta-ma cu tine pas cu pas.Mergi tot inainte daca ceea ce cauti nu exista inca.Fi sigur ca va fi creat pentru tine spre a-ti rasplatii cautarile.Ai incredere in rasaritul Soarelui,el este cel care iti lumineaza pasii.Ai incredere in tine si visele-ti vor deveni realitate.Priveste cerul si invata de la el;Dupa o furtuna intunecata lumina inunda intreg albastru.Cea mai frumoasa parte din om este sufletul;el este viata care tresare si vibreaza in oameni.Mereu sa ti minte ca cineva ti-a dat viata pentru a IUBI si pentru a fi IUBIT.Intinde-ti aripile si zboara cat m-ai sus pentru ca sus acolo ma vei intilni si vom zbura impreuna.Ciudata este starea in care imi amorteste fiecare parte din trup si care te opreste sa te agati de franghia de peste bordul vaporului care se scufunda.Te vad in fiecare moment cum imi zambesti si simt ca in jurul meu graviteaza toate galaxiile.Stiu ca sufletul este aproape de sufletul meu care aluneca pe lama cruda a amintirilor fericite.Infinit cuvantul nepamantean, oare cat chin a indurat cel care te-a rostit intaia oara?.Intreb inca o data constienta fiind de faptul ca pentru mine,este atat de mult timp pana la mult visatul.............va fi o vesnicie.Sa nu taci.Tacerea este singurul raspuns pe care-l urasc.Sa vorbesti cu mine de fiecare data cand vei avea ocazia pentru ca eu te aud. Sa-mi zambesti de fiecare data cand tristetea te inunda pentru ca eu sunt atingerea ta divina.Stringe-ma de mana!Of,nu i-as mai da drumul!Hai sa ne jucam!Eu voi fi printesa iar tu cavalerul!Ne distram de minune!Ia-ma in brate si STRANGE-MA mai tare!Mai tare!E atat de cald!Strange-mi lacrimile te rog !!! Hai sa mergem la cumparaturi!Eu iti voi cumpara un sarut cu povestea vietii noastre,iar tu,poate ai sa iei frunze multe si o carte.Din frunze vom face un covor si vom zbura depate,departe de toata lumea,acolo unde este singurul loc rezervat pentru noi pe un nor.Ce bine va fi! Vom citi cartea vom rade si vom plange.
Tic-tac-tic-tac timpul trece! o perdea de singuratate ma invaluie.Te rog nu ma lasa,nu-mi da drumul.Nu,nu,....Am deschis ochii. Vai! Unde esti?

A iubi inseamna a nu sti orgoliul si ura … A iubi inseamna a intelege intrucat iubirea nu cere numai sentimente frumoase , ci si puterea de a intelege … A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine … Iubirea ? Iubirea este singura justificare a vietii , ultimul ei scop , singura , dar suprema ei frumusete ... Iubirea adevarata nu moare niciodata in sufletul omului , ba il insoteste si dincolo de moarte …
Dragostea ? Dragostea este o dulce iluzie ce se naste din lumina razelor de luna ... caldura pamantului si lacrimile norilor ... Dragostea este o iluzie optica ce duce la orbire , o multitudine de calitati si chiar defecte imbalsamate intr-un trup cu umbre si oglindiri irezistibile ... Dragostea nu inseamna doi oameni care se tin de mana , ci doi oameni care se tin de mana si privesc in fata lor … Dragostea poate fi totul … Cineva spunea ca dragostea este oarba , ca atunci cand esti indragostit nu mai conteaza nimic din ceea ce se intampla in jurul tau , din ceea ce ti se intampla chiar tie ! Conteaza doar ca persoana la care tii atat de mult si pe care o iubesti cu adevarat sa fie fericita si sa se simta iubita ! Se zice sa iti urmezi inima in astfel de momente ! In momentul in care adaugi si putina gandire , acestea doua , inima si mintea , formeaza sufletul , iar tu atunci iubesti cu sufletul , iar aceasta este adevarata iubire , iubirea suprema ... Acesta este scopul unora in viata , sa gaseasca acel „ceva” care sa le aduca fericirea mult visata si dorita , in acelasi timp … Dar , dupa cum se stie , pentru a ajunge la adevarata cunoastere , parcurgi o perioada in care suferi ! Pentru ca lucrurile frumoase , acele lucruri la care vrei sa ajungi cu indarjire cer sacrificii ! Poate ca din acest motiv este atat de frumoasa dragostea chiar daca , uneori , doare : fie ca unii nu apreciaza ceea ce faci , iar atunci chiar tu suferi , fie ca tu nu faci destul ca sa fie totul perfect , iar atunci sufera amandoi , sau , de fapt , numai unul , acela caruia , intr-adevar , ii pasa …
La sfarsit , oricare ar fi acela , conteaza doar ceea ce a fost cu adevarat frumos , in rest totul este efemer

Cand ingerii se vor blestema ..cand diavolii se vor imbratisa ..cand marea in sange se va transforma ..atunci, dar nici atunci eu nu te voi uita..
Ai frant o inima dar ai pierdut o iubire asha ca nu te bucura.Nu`mi pare rau ca te`am iubit Imi pare rau ca m`ai dejamagit !!!

Poem

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul
unui vartej de emotii, acele emotii care fac ochii sa
straluceasca, oftatul sa surada,
si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si
indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile “responsabile”.

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine
nu raspunde chiar daca cunoaste raspunsul.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intodeauna ca
“a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire
splendida.

Totul depinde de cum o traim…

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in
fiecare zi…

                                           Singuratatea omului 

Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde-o mână, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.

Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile, – ascunse să-ţi stea de lumea toată.
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.

O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
Tăcut contemplă jocul umanelor destine.

Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.

Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?

Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupe-i, Khayyām azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.

Cel care are pâine de astăzi până mâine
Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine?

Când zările din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai -
Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.

Nu ştie nimeni taina ascunsă Sus sau Jos.
Şi nici un ochi nu vede dincolo de cortină.
Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărânâ.
Bea – şi termină-odată cu vorbe de prisos!

Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
- Dar timpul, fără milă – şi roza desfrunzeşte…

Puţină apă şi puţină pâine
Şi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi nici un cerşetor mai trist ca mine

Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi – apoi. De ce? Şi-acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?

Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană.
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.

Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava.

          

                                           Trei lacrimi reci de călătoare 

      

Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!

                                           

                     O mare dezamăgire pentru omenire

  Fireşte că am să plec şi eu cândva.

Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele vin nesătule spre mine.

  

Avem timp

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, 
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, 
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, 
avem timp sa citim si sa scriem, 
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, 
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, 
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli, 
sa invinovatim destinul si amanuntele, 
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, 
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, 
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, 
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, 
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, 
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate. 

Exista un singur viciu si acela este egoismul

Egoismul este pur si simplu un alt nume dat vointei. Fiecare fapta, buna sau rea, pe care o facem, este determinata de egoism. Suntem milosi doar pentru a ne asigura un loc bun in lumea cealalta, pentru a ne face respectati in asta, pentru a ne usura propria deznadejde provocata de cunoasterea suferintei. Un om este bun pentru ca ii face placere sa fie bun, tot asa cum altul este crud deoarece cruzimea ii face placere. Un om mare isi face datoria deoarece pentru el simtul datoriei implinite este mai mare decat ar fi tihna care ar rezulta din neindeplinirea unei datorii. Omul religios este religios pentru ca gaseste o bucurie in religie, omul moral este moral datorita respectului sau puternic pentru sine; viciul ar insemna o nenorocire. Sacrificiul de sine el insusi este doar un egoism subtil: preferam exaltarea mintala castigata astfel satisfactiei senzuale care este rasplata alternativa. Omul nu poate fi altfel decat egoist. Egoismul este legea intregii vieti. Fiecare lucru, de la cea mai indepartata stea, pana la cea mai mica insecta care se taraste pe pamant, lupta pentru sine dupa puterea sa; si, meditand asupra tuturor, Eternul lucreaza pentru el insusi: acesta este universul.